Antena 3 CNN Horoscop Horoscop 17 iulie 2021. Racii sunt loviți de săgeata lui Cupidon, Taurii fac excese

Horoscop 17 iulie 2021. Racii sunt loviți de săgeata lui Cupidon, Taurii fac excese

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 16:14 16 Iul 2021 Modificat la 16:26 16 Iul 2021

Horoscop 17 iulie pentru Berbec

Astăzi, este nevoie să depuneți puțin efort la locul de muncă, astfel încât lucrurile să meargă cum trebuie. Nu vă faceți griji dacă apar discuții pe parcursul zilei. Astrele spun să nu acrodați importanță conflictelor generate la locul de muncă. 

Horoscop 17 iulie pentru Taur

Taurii sunt cheltuitori astăzi. Încercați să nu faceți excese în ceea ce privește cumpărăturile. Astăzi, sunteți predispuși să cheltuiți bani pe lucruri inutile. Nu este chiar cea mai bună perioadă pentru a cheltui, chiar dacă aveți pușculița plină.

Horoscop 17 iulie pentru Gemeni

Astăzi, nativii zodiei Gemeni se simt lipsiți de energie. Astrele vă încurajează să vă odihniți. Se anunță o seară distractivă în compania familiei. Poate o seară la film sau chiar să mergeți într-un parc de distracții.

Horoscop 17 iulie pentru Rac

Racii, realizează că toate lucrurile se întâmplă cu un motiv. Chiar dacă nu credeți, unele lucruri au semnificații aparte și ați face bine să înțelege asta. Sunteți deschiși spre noi orizonturi. Respirați adânc și bucurați-vă de o nouă aventură. Poate fi o călătorie sau chiar o nouă relație.  

Horoscop 17 iulie pentru Leu

Veți fi martor la o discuție dintre colegi. Încercați să nu interveniți, însă dacă simțiți că una dintre persoane este neîndreptățită, o puteți face. Astrele vă permit asta! 

Horoscop 17 iulie pentru Fecioară

Astăzi, este posibil să ieșiți cu prietenii. Vă veți simți foarte bine, mai ales că aveți multe lucruri în comun cu aceștia. Este momentul perfect de relaxare, de care chiar aveați mare nevoie. 

Horoscop 17 iulie pentru Balanță

Balanțele au nevoie să-și găsească pacea interioară. Încercați să stați departe de orice tensiune. Astrele vă îndeamnă să acționați cu calmitate în orice acțiune pe care o veți face în perioada imediat următoare. Se zăresc multe tentații la orizont. Unele persoane vor chiar să vă provoace.    

Horoscop 17 iulie pentru Scorpion

Veți încheia un fel de parteneriat cu o persoană cunoscută. Nu aveți prea multă simpatie pentru aceasta și nici nu vă încredeți prea mult în cuvântul ei. Însă, aveți nevoie de sprijinul ei și nu prea aveți ce să faceți. Timpul va arata dacă v-ați înselat sau nu în privința ei. 

Horoscop 17 iulie pentru Săgetător

Săgetătorul se simte încrezător! Veți primi un premiu sau o felicitare în cadrul unei festivități, unde vor fi foarte mulți oameni. Cel mai probabil, veți primi aceste aprecieri de la un profesor sau chiar șef.

Horoscop 17 iulie pentru Capricorn

Nativul zodiei Capricorn trebuie să accepte o situație mai puțin plăcută la muncă. Veți primi un ordin de la șef, iar asta nu vă prea convine. Încercați să faceți tot ce puteți mai bine, indiferent că vă convine sau nu. La finalul zilei, veți fi apreciat de superior.

Horoscop 17 iulie pentru Vărsător

Vărsătorii se luptă cu probleme mai vechi. Astăzi, revin în viața dvs. problemele pe care le-ați lăsat în spate. Poate fi vorba despre niște datorii. Acum este momentul prielnic să remediați situația. 

Horoscop 17 iulie pentru Pești

Astăzi, vă simțiți plictisiți, dar spre seară vă veți distra cu prietenii. Probabil la o terasă sau într-un restaurant rafinat. Încercați să vă gândiți mai mult la planurile de viitor, pentru că astrele sunt numai ochi și urechi.

Etichete: Horoscop
Citește mai multe din Horoscop
» Citește mai multe din Horoscop
TOP articole