Antena 3 CNN Actualitate Răsturnare de situație în dosarul Black Cube. Ce spune DIICOT despre adresa de e-mail cucuveauamov@gmail.com

Răsturnare de situație în dosarul Black Cube. Ce spune DIICOT despre adresa de e-mail cucuveauamov@gmail.com

2 minute de citit Publicat la 12:07 20 Oct 2016 Modificat la 12:07 20 Oct 2016

Şeful DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat joi că adresa de e-mail menţionată de Sebastian Ghiţă nu apare în dosarul Black Cube, transmite Agerpres.

"Până în prezent, adresa de e-mail menţionată de dumnealui (Sebastian Ghiţă, n.r.) nu apare în dosarul Black Cube. Implicarea domnului Ghiţă este la nivel de martor până la acest moment", a precizat Horodniceanu la sediul DIICOT.

Întrebat dacă Sebastian Ghiţă a dat declaraţii în acest dosar, care să fie şi consemnate, Horodniceanu a spus: "Din ce ştiu eu, cred că da".

În ceea ce priveşte stadiul dosarului Black Cube, şeful DIICOT a arătat că nu au fost puse sub acuzare alte persoane şi nu a putut să spună dacă au fost identificaţi beneficiarii contractului cu firma Black Cube.

"Avem mai multe piste la acest moment, nu vă pot spune dacă sunt identificaţi beneficiarii contractului în dosarul Black Cube. Nu au fost persoane noi puse sub acuzare, dosarul este în lucru, suntem în continuare într-o urmărire penală care este nepublică, observaţi că noi suntem o structură care acţionează, în general, cu discreţie, sunt dosare care au un grad de dificultate mai mare şi se lucrează în continuare în acestea", a afirmat Horodniceanu.

Ghiţă s-a prezentat pe 10 octombrie la sediul DIICOT şi a susţinut că a dat declaraţii în dosarul Black Cube, în care a făcut referire şi la "adresa secretă" care, potrivit acestuia, ar fi fost folosită de şefa DNA - cucuveauamov@gmail.com.

"Am calitatea de martor, nu pot să vă dau alte date şi informaţii din dosar. De vreme ce domnii procurori m-au întrebat (n.r. despre adresa de e-mail cucuveauamov@gmail.com), s-ar putea să încerce să afle informaţii. (...) Ştiam că această adresă de e-mail este folosită de doamna Kovesi. (...) Orice lucru mi s-a părut important despre acest caz, l-am spus procurorilor. Nu mi se pare că atacarea unor instituţii ale statului român - DNA , SRI, DIICOT - este o chestiune permisă şi cred că procurorii DIICOT trebuie să investigheze dacă acest lucru se întâmplă", a declarat Sebastian Ghiţă atunci.

Sebastian Ghiţă a afirmat că ştia faptul că şefa DNA folosea e-mail-ul respectiv.

"Sunt convins că acea operaţiune a unor agenţii de spionaj străine - Black Cube, agenţia care a fost legată de fostul şef al spionajului israelian - este în atenţia procurorilor DIICOT şi, pentru că principala ţintă în statul român a fost doamna Codruţa Kovesi, probabil DIICOT verifică dacă acea adresă specială, secretă, acea adresă ascunsă - cucuveauamov@gmail.com, adresa doamnei Kovesi, este una dintre adresele pe care cei de la Black Cube le-au spart şi din care au putut afla informaţii secrete ale statului român, ale DNA şi ale doamnei Kovesi", a spus Ghiţă.

Până în prezent, trei israelieni au fost puşi sub acuzare în acest dosar - Ron Weiner, David Geclowicz şi Yossi Barkshtein. Ultimul a reuşit să fugă din România, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare în lipsă.

De asemenea, procurorii l-au pus sub urmărire penală pe fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, aflat în prezent în arest preventiv.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole