Antena 3 CNN Actualitate Un fost şef din PSD a murit la 29 de ani, după ce suferise un accident vascular în urmă cu o lună

Un fost şef din PSD a murit la 29 de ani, după ce suferise un accident vascular în urmă cu o lună

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 11:03 14 Mai 2020 Modificat la 11:03 14 Mai 2020

Tânărul, care a fost liderul organizației de tineret PSD Brașov, a suferit un accident vascular cerebral în urmă cu o lună de zile, potrivit bizbrasov.ro.

Horia Stancu era căsătorit și avea un copil de 11 luni.

Horia Stancu conducea Direcția de Drumuri Brașov de aproape un an

Stancu era director al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov din luna august a anului trecut.

Înainte de a se alătura echipei DRDP Brașov, tânărul a lucrat la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - ISCTR.

El a studiat la Universitatea Transilvania din Brașov și era absolventul Colegiului Național Economic "Andrei Bârseanu".

Prefect Braşov: Horia Stancu, un exemplu de profesionalism și modestie

Printre cei care deplâng decesul prematur al lui Horia Stancu se numără prefectul Brașovului.

mi exprim regretul și marea tristețe pentru trecerea în neființă, la doar 29 de ani, a directorului Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, Horia Stancu. În perioada în care am colaborat, a fost un exemplu de profesionalism, dedicație, tact și modestie.

Plecarea sa dintre noi este o veste teribilă, în fața căreia cuvintele sunt neputincioase. Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!

Sincere condoleanțe familiei îndurerate. Fie ca Domnul să vă binecuvânteze și să vă aline durerea în aceste momente de grea încercare!

Mihai-Cătălin Văsii

Prefectul județului Brașov”, se arată pe pagina de Facebook a Prefecturii Brașov.
 


 

Etichete: horia stancu
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole