Ministrul Educaţiei Mircea Dumitru a declarat vineri seara, la un post de televiziune, referindu-se la sistemul homeschooling (şcoala acasă) că există aspecte pozitive, dar şi anumite riscuri pe care şi le asumă părinţii atunci când aleg pentru copiii lor acest sistem.
"Nu ştiu foarte bine cum funcţionează acest sistem în România în momentul de faţă (sistemul de şcoală acasă), ştiu că a început mai demult. Am avut câteva discuţii cu persoane care doreau să folosească sistemul pentru copii şi m-au întrebat înainte de a fi ministru. Ar trebui să mă interesez şi să văd nu numai teoriile despre homeschooling, ci şi funcţionarea lor exactă în România şi cadrul legislativ în care funcţionează. Cu siguranţă că există aspecte pozitive, dar există şi anumite riscuri pe care ţi e asumi ca părinte. Aspectele pozitive sunt evidente, pentru că există o anumită libertatea de a alege subiecte, educatorii pe care vrei să îi ai, cu cine faci anumite activităţi care sunt agreate de către copilul tău", a afirmat ministrul, citat de Agerpres.
El a spus că acest sistem prezintă şi câteva riscuri, întrucât în România nu există o legislaţie clară care să dovedească ruta de trecere din homeschooling în sistemul public.
"Riscul este că atâta timp cât în România nu există o legislaţie foarte clară care să îţi dovedească o rută de trecere de acces din homeschooling în sistemul public formal de şcoală, care sunt condiţiile de a accede în din homeschooling în gimnaziu, liceu şi mai departe în universitate, poţi să fii în situaţia ca odată ce ai terminat patru sau opt clase în sistemul de şcolarizare acasă să nu poţi să te întorci înapoi în sistemul public, adică să ai dificultăţi pentru că nu ai o diplomă care este acreditată, nu ai un număr de credite, un număr de ore", a explicat demnitarul.
Declaraţii le ministrului au venit în contextul în care Dana Nălbaru şi soţul său Dragoş Bucur au afirmat pe Facebook că vor alege pentru copilul lor sistemul homeschooling.