Antena 3 CNN Externe Holeră la granițele României. A fost înregistrat primul caz de infectare după mai mult de 100 de ani

Holeră la granițele României. A fost înregistrat primul caz de infectare după mai mult de 100 de ani

de Adrian Dumitru    |   

Un caz importat de holeră a fost confirmat în Bulgaria, fapt ce marchează primul astfel de caz în țara vecină din ultimii 103 ani. Pacientul este un cetățean indian de 23 de ani care a călătorit recent în New Delhi, stând acolo din 13 august până pe 2 septembrie, conform informațiilor transmise de ministerul sănătății bulgar, citat de agenția bulgară Novinite.

Pacientul a fost izolat de autoritățile bulgare într-o cameră privată dintr-un laborator special. Bărbatul a început să aibă simptome de diaree acută începând din 3 septembrie, la o zi după revenirea în Bulgaria.

Un test de laborator a confirmat diagnosticul de holeră. O altă persoană care a stat în apropierea pacientului a fost și ea carantinată ca precauție. Contacul a fost testat negativ, însă, și îi sunt administrate antibiotice preventiv.

Investigația epidemiologică nu a dezvăluit existența vreunui alt contact, iar pacientul nu a vizitat locuri publice sau restaurante câtă vreme s-a aflat în Bulgaria. Alte măsuri au fost implementate la spital pentru a preveni răspândirea bolii.

Holera este o boală extrem de infecțioasă și este provocată de consumarea de alimente sau apă contaminate. Poate provoca probleme gastro-intestinale, deshidratare și are o rată a mortalității crescută.

Istoric, holera a fost răspândită puternic în India, râul Gange fiind o sursă principală de infectare. Boala s-a răspândit la nivel global la începutul secolului al XX-lea, provocând mai mutle pandemii. 

În Bulgaria, holera a reprezentat o problemă serioasă de sănătate publică până la începutul anilor ’20. Ultima epidemie gravă s-a produs între 1914 și 1918, în timpul Primului Război Mondial, iar un ultim caz a mai fost detectat în 1921.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile