Antena 3 CNN Externe Hillary Clinton rupe tăcerea. A găsit vinovatul pentru pierderea alegerilor prezidenţiale

Hillary Clinton rupe tăcerea. A găsit vinovatul pentru pierderea alegerilor prezidenţiale

1 minut de citit Publicat la 23:16 12 Noi 2016 Modificat la 23:16 12 Noi 2016

Hillary Clinton, învinsă de Donald Trump în alegerile prezidenţiale defăşurate marţi în Statele Unite, l-a acuzat sâmbătă pe şeful FBI că a dat o lovitură campaniei sale când a anunţat că a descoperit noi e-mailuri, au informat mai multe media americane, scrie AFP.

"Sunt multe motive pentru care alegeri ca acestea nu au reuşit", a explicat fosta candidată democrată la Casa Albă în cursul unei teleconferinţe cu comisia de finanţe a campaniei ale şi donatorilor, a făcut cunoscut unul dintre participanţi site-ului de informaţii Quartz.

"Analiza noastră arată că îndoielile provocate de scrisoarea lui Jim Comey (directorul FBI) au fost nefondate şi au oprit elanul nostru", a declarat ea, potrivit acestui participant.

În ce priveşte a doua scrisoare a şefului poliţiei federale, prezentată publicului cu două zile înainte de alegeri, în care o exonera pe Hillary Clinton de orice urmărire penală, nu a făcut decât să întărească mobilizarea partizanilor lui Donald Trump, dar nu a schimbat părerea alegătorilor, conform aceleaşi surse. Această scrisoare a fost "un real element de motivare pentru alegătorii lui (Donald) Trump", a spus ea.

După examinarea noilor e-mailuri, directorul FBI a scris la 6 noiembrie că îşi menţine poziţia din iulie, potrivit căreia nu există motive să o pună sub acuzare pe Hillary Clinton pentru utilizarea unui cont de mesagerie privat în perioada în care a ocupat funcţia de secretar de stat al SUA.

Informaţiile FBI au fost prea greu de depăşit de către echipa lui Hillary Clinton, a afirmat un donator la postul CNN. Candidata a recunoscut însă că aceste evenimente nu au fost singurele obstacole cu care s-a confruntat, potrivit sursei amintite.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole