Candidata democrată la alegerile prezidențiale americane Hillary Clinton a fost audiată sâmbătă de poliția federală americană (FBI) în cadrul anchetei legate de utilizarea unui cont de e-mail și a unui server private pe când conducea diplomația americană, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Hillary Clinton „a depus mărturie în această dimineață (sâmbătă) cu privire la utilizarea e-mailurilor sale pe când era secretar de stat”, a declarat purtătorul său de cuvânt Nick Merrill, precizând că ea a fost „încântată să poată ajuta Ministerul de Justiție pentru ca această anchetă să ajungă la final”.
Potrivit unui apropiat al candidatei democrate, audierea a durat aproximativ 3 ore și jumătate și a avut loc la sediul FBI, în capitala federală Washington.
Hillary Clinton se află în centrul unui scandal după ce anul trecut s-a aflat că a utilizat un cont privat de e-mail și un server privat pe când conducea Departamentul de Stat (2009-2013). Dezvăluirile i-au adus actualei candidate la nominalizarea democrată critici vehemente din partea adversarilor republicani, iar Biroul Federal de Investigații (FBI) a deschis o anchetă.
Utilizarea unui cont privat în scopuri profesionale este interzisă de administrația americană, iar adversarii republicani o acuză pe Hillary Clinton că, prin nefolosirea conturilor oficiale și a serverelor securizate, a pus în pericol securitatea națională, dar și că a vrut să ascundă anumite lucruri.
Hillary Clinton afirmă însă că e-mailurile sale nu erau clasificate atunci când le-a trimis din contul privat. Ea a remis Departamentului de Stat 52.000 de pagini de documente referitoare la aceste mesaje.