Antena 3 CNN Economic Companii Hidroelectrica vrea să repartizeze întregul său profit din 2023 către acționari

Hidroelectrica vrea să repartizeze întregul său profit din 2023 către acționari

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 22:10 28 Mar 2024 Modificat la 22:10 28 Mar 2024

Propunerea vine în contextul unei performanțe financiare remarcabile și a unei creșteri semnificative a profitabilității.

"Reamintim că profitul net înregistrat în anul precedent a fost de 6,3 miliarde lei, iar performanța financiară a fost dublată de realizarea uneia dintre celei mai de mai de succes listări din lume în 2023. 

Karoly Borbely, CEO-ul Hidroelectrica, a subliniat importanța acestui moment pentru companie și pentru investitori: "Propunerea de dividend reflectă angajamentul de performanță asumat de noua echipă de la conducerea companiei în față acționarilor. Faptul că reușim să repartizăm integral profitul realizat în anul 2023, în condițiile în care ne continuăm fără dificultăți proiectele de investițiile și programele de modernizare și mentenanță este o dovadă clară a stabilității financiare ale Hidroelectrica, precum și a perspectivelor extrem de bune pentru viitor. Ne-am propus creșterea valorii companiei, precum și transparență și onestitate în relația cu investitorii. Accelerarea investițiilor în modernizări și proiecte noi rămâne în continuare prioritatea noastră zero."

Aprobarea repartizării profitului net al exercițiului financiar 2023 va fi supusă aprobării AGA, în ședința din data de 29 aprilie 2024, în conformitate cu prevederile legale, incluzând Ordonanța Guvernului nr. 64/2001, cu modificările și completările ulterioare. Valoarea totală a dividendului brut propus este de 6.292.900.952 RON, iar valoarea dividendului brut pe acțiune este de 13,99 RON", transmite compania în cadrul unui comunicat.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România și furnizează servicii tehnologice esențiale pentru Sistemul Energetic Național.

Compania, esențială pentru un sector strategic, cu implicații în siguranța națională, operează 187 centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW și – în plus, deține un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.

De asemenea, compania deține o cotă de 13.09% din piața de furnizare.

Citește mai multe din Companii
» Citește mai multe din Companii
TOP articole