Antena 3 CNN Economic Hidroelectrica a anunţat perioada în care clienții pot transmite indexul în luna decembrie 2023

Hidroelectrica a anunţat perioada în care clienții pot transmite indexul în luna decembrie 2023

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 00:00 23 Dec 2023 Modificat la 11:55 23 Dec 2023

Indexul autocitit al Hidroelectrica poate fi comunicat gratuit la numărul de telefon: 0800.800.359.

Perioada de citire a indexului la Hidroelectrica se face în intervalul 24-28 decembrie 2023, adică începând de mâine, pe parcursul a cinci zile.

Indexul autocitit al Hidroelectrica poate fi comunicat în intervalul amintit al lunii curente, la numărul de telefon 0800.800.359 (apel gratuit).

Citeşte şiHidroelectrica a lansat aplicaţia pentru facturare şi transmitere index. Locul de unde poate fi descărcată

[GAL layout="2"]

Informaţii suplimentare puteţi obţine prin apelarea serviciului Call Center la numărul de telefon: 021.9834.

În urmă cu trei zile, Hidroelectrica a început şi emiterea facturilor pe luna noiembrie.

Compania Hidroelectrica are în prezent aproape 600.000 de clienţi.

Compania Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a lansat aplicația de mobil pentru cei aproape 600.000 de clienți ai săi. Aplicația se numește iHidro și este disponibilă atât în App Store, cât și în Google Play.

Aplicaţia Hidroelectrica, iHidro, îi ajută pe clienţii companiei, printre altele, să-şi plătească facturile mai rapid, dar şi să vadă istoricul facturilor, să consulte soldul sau să transmită indexul lunar.

Aplicația iHidro se poate descărca din Google Play Store sau App Store, în funcție de sistemul de operare.

Clienţii Hidroelectrica pot cere eșalonarea facturilor

Hidroelectrica a anunţat la începutul anului că restanțierii pot opta pentru eșalonarea sumelor, pe o perioadă de șase luni.

Facturile Hidroelectrica pot fi plătite într-un interval destul de larg, de 45 de zile în cazul clienților casnici, respectiv de 30 de zile în cazul consumatorilor non-casnici, perioade pentru care nu sunt percepute penalități.

Eșalonarea se solicită online, prin completarea unui formular tip, sau direct la sediile sucursalelor.

Hidroelectrica ocupă a treia poziție în topul furnizorilor de energie electrică din țara noastră.

În ceea ce privește plata în rate a facturilor, Hidroelectrica a anunțat cu câteva luni în urmă că dacă suma de plată este prea mare, clienţii companiei pot să achite factura și în rate, dar trebuie să depună o cerere. 

Aceasta trebuie trimisă la adresa de mail esalonari@hidroelectrica.ro sau poate fi depusă în format fizic la sediile sucursalelor Hidroelectrica precum și la sediul central. Plata va fi făcută în maximum şase rate lunare. 

Iată modele de cereri: FORMULAR CLIENT CASNIC sau FORMULAR CLIENT BUSINESS

Vezi şiModel de declaraţie pentru compensarea facturilor la curent. Cine sunt românii care primesc bani pe cardul de energie

Eșalonarea se solicită online, prin completarea unui formular tip, sau direct la sediile sucursalelor. 

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole