Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Hidrocentrale finalizate în proporţie de 95% stau închise în cea mai mare criză energetică | Reportaj exclusiv News Hour with CNN

Hidrocentrale finalizate în proporţie de 95% stau închise în cea mai mare criză energetică | Reportaj exclusiv News Hour with CNN

Ana-Maria Roman, Sabrina Preda, Sergiu Cora
1 minut de citit Publicat la 18:35 24 Oct 2022 Modificat la 19:58 24 Oct 2022

Proiectele sunt blocate acum de asociaţii care militează pentru protejarea mediului. De astăzi la News Hour with CNN începe o serie de materiale sub titlul "România în lumina intereselor". 

Cândva, vindeam energie electrică străinilor, azi cumpărăm de la ei pe bani mulţi. Facturile cresc de la o lună la alta în timp ce hidrocentralele noastre sunt îngheţate în legi, rezoluţii şi hotărâri ale instanţelor.

Reporterii News Hour with CNN au prezentat situaţia hidrocentralelor din bazinul Jiului pe care statul le-a construit cu aproape 200 de milioane de euro, dar care nu produc nici cât să aprindă un bec. 

Mâine, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se întruneşte pentru a găsi soluţii în criza energiei.

Statul a investit 200 de milioane de euro, hidrocentralele stau închise

Azi, vă arătăm cum energia României curge pe apa sâmbetei iar statul ridică în general din umeri.

Avem râuri ce curg învălburate din inima munților, suntem binecuvântați cu peisaje ca de basm și cu resurse ce stârnesc invidia multora. Poate chiar asta ne ține în loc de zeci de ani. Construim rar și greu, iar atunci când o facem, interesele obscure sau pur și simplu dezinteresul și inconștiența blochează totul. 

Suntem săraci în timp ce stăm pe adevărate comori, tânjim la ce au alții, dar suntem prea mânjiți de interese pentru a putea deveni ca ei. Astfel, o țară atât de bogată este înghețată în timp și ținută în bezna neputinței.


 

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole