Hidrocentrala Vidraru va fi retehnologizată pentru prima dată de la construire, după aproape 60 de ani de funcționare continuă, şi este unul din obiectivele esenţiale pentru sistemul nostru energetic, a spus, marţi, premierul Marcel Ciolacu.
„Privim cu toții acest baraj impresionant. Vă mărturisesc că simt o uriașă mândrie față de trecut și o încredere totală față de viitor.
Privesc cu încredere în viitor pentru că niciodată în istoria sa modernă România nu a investit și construit într-un ritm mai susținut ca acum. Sunt zeci de miliarde de euro investiți în tot ce înseamnă infrastructuri critice - transport, energie, sănătate, IT, iar investiția de azi, de peste 200 milioane de euro este unul dintre obiectivele esențiale pentru sistemul nostru energetic.
Această investiție ne va permite să modernizăm această capodoperă a ingineriei românești. Sunt convins că dacă investiția din 1966 a fost amortizată în 28 de ani, cea semnată astăzi va fi recuperată în câțiva ani.
Asigur Hidroelectrica de tot sprijinul Guvernului României, susținem orice investiție majoră în energie curată, pentru că este cea mai bună investiție în viitorul acestei țări”, a spus premierul Marcel Ciolacu, marţi, la vizita de la Centrala Hidroelectrică Vidraru.
Întregul proces va dura şapte ani și va costa 188 milioane de euro.
Pentru lucrări, Barajul Vidraru va fi parțial golit, iar aproape de finalizarea lucrării, va fi oprită producția de energie electrică timp de nouă luni.
Premierul Marcel Ciolacu i-a rugat marţi pe constructori să termine mai devreme de şapte ani, termenul estimat.
„Seceta ne arată ce miză uriașă trebuie să punem pe felul în care administrăm resursele de apă.
Faptul că vrem să protejăm resursele nu înseamnă că trebuie să blocăm investițiile în energie. Trebuie să fim suficient de inteligenți încât să le folosim”, a mai spus şeful Executivului.
Retehnologizarea Hidrocentalei Vidraru nu a fost făcut niciodată de la punerea în funcțiune. De azi au fost începute procedurile, odată cu semnarea contractului.
Primul pas este proiectarea utilajelor, iar de realizarea tehnicii se va ocupa o firmă din Croația. Doar proiectarea tehnicii viitoare ce va fi folosită la hidrocentrală va dura un an și jumătate.
„Este o onoare să anunț că, după 12 ani, semnăm primul contract de retehnologizare la o centrală de producție a energiei electrice. Derularea acestui contract va fi o provocare pentru toți. Succesul listării este o dovadă a progresului Hidroelectrica.
Cel mai important obiectiv al mandatului meu este dezvoltarea proiectelor de investiții în activele core ale business-ul companiei, astfel extinzând semnificativ durata de viață a echipamentelor pentru producția de energie verde. Lucrările de retehnologizare vor dura șapte ani, timp în care ne propunem să atingem performanțe deosebite. Vă asigur de implicarea mea și a colegilor mei.
[...] După 58 de ani de funcționare a uneia dintre principalele centrale hidroelectrice care contribuie semnificativ la echilibrarea sistemuui energetic național, acest proiect marchează un nou capitol de dezvoltare și inovație.
Este o responsabilitate pe care ne-o asumăm cu determinare, într-o perioadă în care producția de regenerabile aduce provocări. Ne bucurăm să colaborăm cu Electromontaj, liderul consorțiului și vă invit pe toți să celebrăm acest moment (...).
Partea lucrărilor care va fi vizibilă pentru toată lumea va fi deversarea Barajului Vidraru. Pentru a înlocui o parte din tehnică, se va face o golire parțială a lacului de acumulare. Au fost făcute studii în așa fel încât etapa să nu afecteze ecosistemul lacului”, a precizat Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica.
„Stocarea este prioritate zero. Producția intermitentă este mare, dar nu mereu bate cu consumul și trebuie să avem capacitate mare de stocare”, a spus şi ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Lucrarea începe după cinci licitatii eșuate și atribuirea la cea de a șasea, către două mari companii românești și o companie croată.
Contractul, adjudecat de Asocierea formată din Electromontaj, Koncar – Engineering Co. Ltd. și Butan Grup, are o valoare de 188.382.021 euro, se arată într-un comunicat al companiei remis, marţi, presei.
Această investiție majoră va aduce tehnologii de ultimă generație și soluții inovatoare pentru modernizarea și optimizarea funcționării CHE Vidraru, contribuind semnificativ la stabilitatea și eficiența rețelei energetice naționale.
Obiectivele retehnologizării sunt: creșterea puterii active a fiecărui hidroagregat de la 55 MW la minim 58,8 MW, cu menținerea debitului maxim evacuat de 22,5 mc/s pe agregat (respectiv 90 mc/s total centrală); creșterea randamentelor hidroagregatelor și implicit a randamentului global al amenajării; creșterea performanțelor și rentabilității investiției peste nivelul inițial; creșterea fiabilității, a disponibilității și a siguranței în exploatare pentru toate echipamentele și instalațiile amenajării, dar și asigurarea volumului și a calității serviciilor de sistem furnizate de CHE; introducerea unui sistem care să permită monitorizarea și comanda centralizată din DHA/DEN, realizându-se astfel premisele flexibilității monitorizării funcționării CHE; pregătirea echipamentelor și instalațiilor din CHE Vidraru și de la celelalte obiecte ale amenajării pentru un nou ciclu de funcționare.
Hidrocentrala Vidraru, inaugurată pe 9 decembrie 1966, utilizează potențialul hidroenergetic al râului Argeș pe un sector de 28 km și are o capacitate instalată de 220 MW, contribuind anual cu aproximativ 400 GWh la producția de energie electrică.
Barajul Vidraru, la momentul inaugurării, a fost al cincilea ca mărime în Europa și al nouălea în lume.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrica verde din România și furnizează servicii tehnologice pentru SEN.
Compania, esențială pentru un sector strategic cu implicații în siguranța națională, operează 187 de centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW și deține un parc eolian la Crucea cu o putere instalată de 108 MW.
De asemenea, compania deține o cotă de 13,09% din piața de furnizare.