Antena 3 CNN Actualitate Hexi Pharma a cerut falimentul

Hexi Pharma a cerut falimentul

1 minut de citit Publicat la 10:14 11 Mai 2016 Modificat la 10:14 11 Mai 2016

Compania Hexi Pharma, implicată în scandalul dezinfectanților, a cerut falimentul. Reprezentanții Hexi Pharma au înregistrat, marți, la Tribunalul Bucureşti o cerere de intrare în insolvenţă.

Vă amintim că patronul firmei Hexi Pharma, Dan Condrea, s-a prezentat marți la sediul Parchetului General pentru a fi audiat în dosarul dezinfectanților din spitale.

Urmărirea penală a fost începută pentru faptă, respectiv infracțiunile de zădărnicire a combaterii bolilor și falsificarea și substituirea de alimente sau alte produse.

Sâmbătă, procurorii şi poliţiştii au făcut percheziţii la clădiri care aparţin Hexi Pharma, dar şi acasă la patronul Dan Condrea. De asemenea, poliţiştii au ridicat probe de la 25 de unităţi sanitare din Bucureşti şi alte 21 de judeţe.

În urma informaţiilor apărute pe tema dezinfectanţilor diluaţi care se presupune că au fost folosiţi în spitalele din România, Patriciu Achimş-Cadariu a demisionat din funcţia de ministru al Sănătăţii.

Hexi Pharma a fost înfințată în 1994 și are ca domeniu de activitate fabricarea preparatelor farmaceutice. Alexandru Dan Condrea este asociat cu 93,7% din acțiuni.

Compania a încheiat 2014 cu o cifra de afaceri de 18,9 milioane de lei și un prfofit net de 1,8 miliozane de lei, potrivit datelor raportate de la Ministerul Finantelor. Hexi Pharma are 45 de angajați.

Citiți și: Noi dezvăluiri halucinante. Dezinfectanţii folosiţi în spitalele din România sunt diluaţi de 10 ori

Alianța Medicilor respinge testele Ministerului: Pacienții nu sunt în siguranță

Dosar penal pentru dezinfectanții diluați din spitale

Scandalul dezinfectanților din spitale. Momentul în care apar offshore-urile în care se scurg banii

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole