Antena 3 CNN Emisiuni Numai de bine Hernia de disc la câini. Buldog şi Beagle, printre cele mai afectate rase. Dr. Rugină: "Să se intervină în 24 - 48 de ore sau cât mai repede"

Hernia de disc la câini. Buldog şi Beagle, printre cele mai afectate rase. Dr. Rugină: "Să se intervină în 24 - 48 de ore sau cât mai repede"

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 07:00 14 Iul 2021 Modificat la 07:00 14 Iul 2021

"Chirurgia la animalele de companie nu diferă cu nimic de chirurgia oamenilor. În chirurgia veterinară, chirurgia se împarte în trei categorii: chirurgia țeșutului moale chirurgia ortopedică, dar și chirurgia sistemului nervos", a precizat Lucian Rugină, medic veterinar chirurg, în cadrul emisiunii Numai de bine, de la Antena 3.

În neurochirurgia veterinară, una dintre cele mai frecvente patologii este hernia de disc.

"Hernia de disc este datorată unei compresii a măduvei, date de discul intervertebral. Practic, în canalul vertebral, canalul pe unde trece măduva, o structură care articulează vertebrele pătrunde în canal și compresează măduva.

De aici apar tot felul de semne clinice datorate injuriilor care apar și leziunilor din măduvă", mai spune dr. Rugină.

Potrivit specialiștilor, hernia de disc apare mai frecvent la câine decât la pisică și există unele rase care sunt mult mai predispuse decât altele.

Buldog şi Beagle, printre cele mai afectate rase

"Rasele cefalice sunt predispuse, cum sunt buldogii, dar există și beagle la care apare destul de frecvent hernia de disc, dar și la alți câini mai mari, labradori și ciobănești germani, unde rata este ceva mai mică.

Dar în principiu, rasele de câini mici care sunt foarte activi, care sar mult și un alt factor favorizant este obezitatea", ne mai spune medicul vetarinar.

Ca orice boală, și hernia de disc debutează cu o serie de simptome

"Semnele clinice, de cele mai multe ori, din păcate, au un debut brusc și se manifestă destul de dramatic, uneori cu paralizie bruscă, poate să apară o durere ulterior sau o cifozare, un mers ușor cocoșat și ulterior, să se ajungă în câteva ore sau zile la paralizie", precizează dr. Rugină.

Imediat după apariția primelor semne trebuie să ajungeți de urgență cu animalul de companie în cabinetul unui specialist.

"Este destul de important ca pacientul să ajungă să facă un examen imagistic de finețe, cum este computerul tomograf sau RMN-ul pentru a diagnostica și imagistic, nu doar clinic, locul leziunii de la nivelul măduvei", explică medicul.

Cu cât este tratat mai devreme, cu atât recuperarea va fi mai ușoară

"Sunt câteva situații, mai puține, în care hernia de disc poate fi tratată conservativ, adică cu repaos, ori în cușcă, ori într-o cameră mai mică și tratament medicamentos antiinflamatoare, analgezice și tropice pentru funcția neurologică, dar acestea sunt cazurile fericite și sunt cele mai puține.

De cele mai multe ori, este nevoie de chirurgie, pentru că problema este de fapt o problemă mecanică, există o compresiune, un material care apasă pe măduvă.

Este foarte important să se intervină în primele 24 – 48 de ore sau cât mai repede", atrage atenţia dr. Rugină.

După operație, patrupedul va avea nevoie de o perioadă de recuperare.

"După intervenția chirurgicală este important managementul și tratamentul post-operator. Pe de-o parte, pacientul va primi tratament cu antibiotice, analgezice, antiinflamatoare. Foarte important este fizioterapia și managementul post-operator al pacientului.

Va trebui să existe o rutină pe care proprietarul este foarte important să o respecte. În situațiile în care pacientul este deja paralizat, el trebuie să învețe din nou să meargă la indicațiile fizioterapeutului.

De cele mai multe ori, dacă s-a intervenit rapid chirurgical, locomoția este reluată în câteva zile sau săptămâni.

Dacă vă doriți ca animalul dumneavoastră să fie în siguranță, nu uitați de metodele de prevenție.

Cel mai important factor care declanșează hernia de disc este obezitate, deci greutatea pacientului trebuie ținută sub control.

De asemenea, e recomandat ca plimbările să fie făcute doar în lesă, astfel încât să nu sară și să nu efectueze mișcări bruște, care i-ar putea pune sănătatea coloanei în pericol.

Citește mai multe din Numai de bine
» Citește mai multe din Numai de bine
TOP articole