Meciul dintre AFC Hermannstadt şi FCSB, programat miercuri, de la ora 18,30, pe Stadionul Municipal din Sibiu, în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, a fost amânat pentru joi, la ora 14,00, a anunţat postul de televiziune Digi Sport, care transmite partida.
Arbitrul Cătălin Popa (Piteşti) a amânat iniţial debutul jocului cu o oră din cauza terenului îngheţat, iar apoi a decis ca meciul să se dispute joi, de la ora 14,00, când sunt aşteptate condiţii meteo mai favorabile.
Miercuri a fost amânată şi partida dintre CS Universitatea Craiova şi Dinamo Bucureşti, programată iniţial pentru joi (20,30), la Craiova, în sferturile Cupei României, tot din cauza vremii nefavorabile.
Federaţia Română de Fotbal amânase luni meciul dintre FC Botoşani şi CSM Politehnica Iaşi, din aceeaşi fază a competiţiei. Ambele meciuri se vor juca la date ce vor fi stabilite ulterior.