Helga și Zohar, manechinele care au zburat în jurul lunii. Ce au observat cercetătorii în urma călătoriei

Pe măsură ce Artemis II se apropie, misiunea NASA care va trimite patru astronauți în jurul Lunii anul viitor, un nou studiu evidențiază eficiența capsulei spațiale Orion în protejarea echipajului.

Studiul se bazează pe datele colectate de la Artemis I, o misiune fără echipaj de 25 de zile în jurul Lunii, desfășurată la finalul anului 2022. Capsula Orion a urmat o traiectorie similară cu cea planificată pentru Artemis II și a transportat "oaspeți speciali non-umani", inclusiv două manechine denumite Helga și Zohar. Acestea au fost folosite pentru a evalua nivelul de radiații la care astronauții ar putea fi expuși în timpul zborurilor spre Lună. Manechinele, realizate din materiale care imită țesuturile și oasele umane, erau dotate cu senzori care monitorizau expunerea la radiații.

Recent, oamenii de știință au publicat primele rezultate în revista Nature, arătând că tehnologia de protecție a capsulei Orion a fost eficientă în reducerea nivelului de radiații pe parcursul misiunii, scrie CNN.

„Misiunea Artemis I reprezintă un pas important în înțelegerea modului în care radiațiile din spațiu pot afecta siguranța misiunilor viitoare cu echipaj pe Lună”, a declarat Sergi Vaquer Araujo, liderul echipei de medicină spațială de la Agenția Spațială Europeană (ESA), care, deși nu a fost implicat în studiu, a subliniat importanța acestuia. ESA a furnizat cinci dozimetre mobile pentru a măsura radiațiile în interiorul navei Orion. „Obținem informații esențiale despre modul în care radiațiile din spațiu interacționează cu protecția navei și care sunt zonele din Orion ce oferă cea mai bună protecție pentru echipaj”, a adăugat el.

Temeri legate de radiații

NASA a studiat de mult timp impactul radiațiilor asupra sănătății umane, încă din primele misiuni spațiale cu echipaj din anii 1960. În prezent, astronauții care petrec perioade îndelungate pe Stația Spațială Internațională (ISS) sunt protejați parțial de câmpul magnetic al Pământului.

Însă, în cadrul misiunilor viitoare în spațiul adânc, astronauții vor ieși din protecția oferită de Pământ și vor trebui să se bazeze pe echipamente bine protejate împotriva radiațiilor. Misiunile de lungă durată pe Lună sau Marte vor expune astronauții la radiații cosmice și particule de energie înaltă. Astronauții vor trebui să traverseze și centurile de radiații Van Allen, care înconjoară Pământul.

Senzorii din capsula Orion au colectat, pentru prima dată, date continue despre radiațiile întâlnite în drum spre Lună și înapoi. Deși există date din misiunile Apollo, acestea nu au fost colectate continuu. Conform studiului, expunerea la radiații în cadrul Orion a variat semnificativ în funcție de poziția detectorilor.

Adăpostul împotriva furtunilor cosmice

Datele au relevat că, pe măsură ce Orion a traversat centurile Van Allen, zonele cele mai protejate, cum ar fi „adăpostul de furtună” din capsulă, au oferit de patru ori mai multă protecție decât alte zone mai expuse. Expunerea la radiații în aceste zone a fost menținută la un nivel sigur pentru astronauți, prevenind riscul de îmbolnăvire acută cauzată de radiații.

„Adăpostul pentru furtuni este un spațiu foarte mic, destinat adăpostirii provizorii a echipajului”, a explicat Stuart George, autorul principal al studiului și cercetător la NASA. „Am descoperit că aceasta era zona cea mai bine protejată a capsulei, așa cum fusese proiectat.”

Trecerea prin centurile Van Allen a fost comparată cu o situație similară întâlnirii unui eveniment meteorologic spațial. Soarele devine mai activ pe măsură ce se apropie de maximul său solar, eliberând erupții solare și ejecții de masă coronală, care pot influența navele spațiale.

Aceste rezultate ajută la validarea designului capsulei Orion, menit să protejeze echipajul de astfel de evenimente periculoase. Expunerea la razele cosmice, care reprezintă majoritatea radiațiilor pe care le-ar întâlni astronauții în misiuni de lungă durată, a fost cu 60% mai mică în cadrul Artemis I comparativ cu alte misiuni, inclusiv cele robotice către Marte, a adăugat George.

Pe durata manevrei de răsturnare, nivelurile de radiații din interiorul capsulei au scăzut cu 50%, deoarece această mișcare a permis ecranului navei Orion să blocheze o parte mai mare din radiații, a explicat George.

Autorii studiului au menționat că aceste măsurători realizate în cadrul misiunii Artemis I ar putea influența proiectarea viitoarelor misiuni cu echipaj uman în spațiu.

Dacă astronauții misiunii Artemis II ar întâmpina o furtună solară în spațiu, aceasta ar putea dura câteva zile. Conceptul de „adăpost pentru furtună” a fost modificat pentru această misiune, deoarece spațiul mic folosit în Artemis I ar putea să nu fie suficient pentru ca echipajul să-și desfășoare activitățile obișnuite în cazul unei furtuni solare prelungite.

„Pe Artemis II, echipajul va fixa proviziile de peretele navei spațiale Orion cel mai puțin protejat împotriva radiațiilor”, a explicat George. Aceasta va permite astronauților să folosească o porțiune mai mare din cabină, fiind totodată protejați eficient de radiații. „Va fi foarte interesant să testăm această strategie în spațiu, cu echipajul implicat activ”, a adăugat el.

Planuri pentru Artemis III

În paralel, racheta principală a misiunii Artemis II a ajuns la Centrul Spațial Kennedy din Florida în vara aceasta, iar construcția pentru Artemis III este deja în desfășurare. Programată pentru 2026, Artemis III are obiectivul de a aseleniza prima femeie și prima persoană de culoare la polul sudic al Lunii.

Echipajul misiunii Artemis II, format din astronauții NASA Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și astronautul Jeremy Hansen de la Agenția Spațială Canadiană, s-a antrenat recent în Islanda. Deși nu vor aseleniza, aceștia vor călători cu 7.400 de kilometri dincolo de fața nevăzută a Lunii pentru a captura imagini ale suprafeței, inclusiv cratere lunare.

„Faptul că astronauții pot opera camera în timpul trecerii pe lângă Lună și descrie ceea ce văd într-un limbaj pe care oamenii de știință îl înțeleg este un mare beneficiu pentru cercetare”, a explicat Kelsey Young, director științific al misiunii Artemis II, într-o declarație. „Antrenamentul lor în medii similare de pe Pământ este esențial pentru a-i pregăti pentru acest tip de misiune.”