Antena 3 CNN Actualitate Harta buncărelor din România | Peste 5000 de adăposturi disponibile pentru români

Harta buncărelor din România | Peste 5000 de adăposturi disponibile pentru români

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 22:03 26 Noi 2023 Modificat la 22:03 26 Noi 2023

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a făcut publică harta buncărelor din România, hartă ce poate fi accesată oricând pe site-ul adapostulmeu.ro.

Pe măsură ce harta este mărită, locaţiile adăposturilor antiaeriene apar mai detaliate, astfel încât, românii pot identifica mai uşor care este cel mai apropiat buncăr din zona în care locuiesc.

De asemenea, odată identificat cel mai apropiat adăpost, în momentul în care daţi click pe acesta, o fereastră apare şi vă indică exact adresa buncărului, dar şi un alt buton care vă duce în Google Maps pentru a obţine exact direcţia, astfel încât să ajungeţi cât mai rapid.

Totuşi, multe dintre aceste buncăre sunt folosite de ani de zile pe post de cămări, unde locatarii îşi ţin borcanele de murături, anvelopele maşinilor, bicicletele sau alte bunuri.

Iar asta se întâmplă cu acordul autorităţilor locale, singura condiţie fiind acea că, în caz de necesitate, adăposturile să fie eliberate în termen de 24 de ore.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole