După 10 ani de muncă, specialiştii Institutului de Fizică a Pământului de la Măgurele au realizat o hartă de impact la cutremur pentru Bucureşti, scrie b365.ro.
Au luat în calcul seismul maxim posibil ca magnitudine – peste7,5 - produs în zona Vrancea. Astfel, în partea de nord impactul va fi cel mai puternic. Următoarele zone afectate ar fi centrul şi estul oraşului. Cei mai expuşi ar fi locuitorii din zonele Otopeni, Pipera, Aviaţiei şi Pantelimon. La polul opus, cele mai ferite cartiere sunt cele din sud şi sud-vest, precum Ghencea, Rahova, Metalurgiei sau Berceni.
„În zona de nord ar trebui să avem o acceleraţie mai mare. În funcţie de geologia locală a municipiului Bucureşti s-au determinat anumite zone în care perioada proprie de oscilaţie diferă de la 1,4 secunde la 1,7 secunde", explică directorul INFP, Constantin Ionescu.
„Verdele ăsta e 1,45 secunde. O secundă înseamnă 10 nivele. Fiecare nivel înseamnă 0,1 secunde. Ar fi recomandabil să nu proiectaţi clădiri mai mari de 14 nivele", spune Gheorghe Mărmureanu, seismolog.
Seismologii au identificat două probleme în Capitală.
„Atunci când se proiectează de-a lungul Dâmboviţei, pentru că sunt zone nisipoase, pot apărea fenomene de lichefiere a solului, o curgere a nisipului, iar clădirile de acolo pot să se încline", spun e Constantin Ionescu.