Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni dimineață o avertizare meteo cod galben de ploi torențiale, furtuni și grindină, care vizează 10 județe ale țării.
În Maramureș, estul Transilvaniei, nordul Moldovei și în Carpații Orientali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și izolat de peste 30...40 l/mp.
Local, astfel de manifestări vor fi și în restul zonei montane. Marți (6 august) instabilitatea atmosferică va fi accentuată în sud-estul țării.
Imaginile potopului din Constanța. Inundații puternice, acoperișuri spulberate de vânt, copaci doborâți de vijelii
A fost potop în județul Constanța, acolo unde 36 de localităţi s-au aflat sub avertizare de cod galben de ploi şi vijelii. A plouat torențial, iar apa a curs șiroaie pe străzi. În localitatea Valu lui Traian mai multe case au fost distruse, iar copacii doborâţi de puterea vântului au blocat traficul. Trei zile de furtuni anunţă meteorologii, care spun că scad şi temperaturile. Va urma însă un nou val de caniculă, spun specialiștii.
În comuna Valu lui Traian, drumurile au fost complet inundate. Primăria a scos mai multe utilaje pe străzi pentru a încerca să prevină ca apa să intre în curţile oamenilor.
Acoperişurile caselor au fost luate de furtună, iar mai multe străzi au fost blocate după ce copacii s-au prăbuşit sub puterea vântului.
Şi pe autostrada A2 circulaţia a fost îngreunată din cauza precipitaţiilor abundente.
În municipiul Constanţa, mai multe străzi au fost inundate rapid din cauza ploii torenţiale.
În satul Ciobăniţa, fermierii s-au trezit cu terenurile inundate. Viitura le-a distrus inclusiv serele.
Potrivit meteorologilor, temperaturile vor continua să scadă şi ne putem aştepta la furtuni în următoarele câteva zile. Ulterior însă, va urma un nou val de caniculă.