Numai în Timişoara sunt necesare peste 500 de angajări pentru ca spitalele să ajungă pe linia de plutire.
Spitalul de copii ''Louis Ţurcanu'' din Timişoara se confruntă cu o lipsă de personal fără precedent. Dacă înainte de pandemie o secţie dispunea de nouă îngrijitoare, în prezent, întreaga activitate a personalului auxiliar este acoperită de doi angajaţi.
Îngrijitori, personal de curățenie sau brancardieri sunt posturile blocate de mai bine de un an. În aceste condiţii, asistenții șefi sunt nevoiţi să dea cu mopul.
Deşi Ministerul Sănătăţii a cerut în repetate rânduri ca drepturile pacienţilor să fie respectate, mulţi directori de spitale spun că acest lucru este aproape imposibil, cu o asemenea lipsă de personal.
Situaţia este asemănătoare în toate spitalele mari din Timişoara.
Managerii spitalelor aşteaptă decizia Ministrului de Finanţe. El este cel care trebuie să aprobe deblocarea posturilor şi alocarea banilor pentru salarii.