Hanu Ancuței, între legende și istoria reală

”La această masă, așezată chiar lângă vechiul cuptor, obișnuia să stea Mihail Sadoveanu...”, spune ea... o altă Ancuță, care-i servește la mese pe călătorii care opriți la Han. Masa și scaunele sunt obiecte de muzeu, iar Hanu Ancuței este un muzeu în toată regula care-și primește și astăzi oaspeții, la fel ca acum 300 de ani. Hanul este și astăzi mereu plin de oameni și plin de viață, iar poveștile lui Sadoveanu se pot citi... chiar în farfurie.

Hanul are mai mult de trei secole. Pardoseala și pivnița sunt păstrate de atunci. Dar, despre aceste locuri se mai spune că sunt mult mai vechi decât ne arată primele atestări documentare, pentru că locul de han este ales de călători, de negustori, la răscruce de drumuri, și nu de hangii. Nu întâmplător este mereu plin de viață. Se spune că unele locuri de pe pământ sunt încărcate cu energie pozitivă sau negativă.

Acest loc este, cu singuranță, unul menit să atragă tot ce e mai bun și asta l-a ținut viu cel puțin în ultimii 300 de ani, în ciuda tuturor problemelor care au apărut în țară și în societatea românească. Este un loc binecuvântat, spun cei care sunt de aici. Un loc în care negustorii obișnuiau să se adăpostească, în drumurile lor lungi.

Istoria recentă a hanului începe în anul 1718, când este atestată documentar prima construcție, într-o formă aproximattiv la fe ca cea de astăzi. Prin 1920, hanul era deja în ruină. Proprietarii n-au mai plătit impozitele și hanul a fost confiscat de Casa Rurală. Familia Plugaru, care o avea pe Ancuța, cea din poveștile lui Sadoveanu, l-a cumpărat de la Casa Rurală, dar nu mai era hanul de altădată. Era deja o cocioabă cu patru odăi.

În 1967, Nicolae Ceaușescu a trecut pe la Neamț și a dispus să se construiască aici un han, așa cum era cel de pe vremuri. Pe vremea aceea se numea Rateș. Clădirea, astăzi reconstituită, are două porți mari și ziduri foarte groase. Are două fețe, pentru că negustorii intrau cu căruțele aici și făceau toate schimburile de mărfuri. Căruțele rămâneau jos, iar mesele erau sus. Caii stăteau afară, iar ei rămâneau peste noapte în odăi. Iar odăile există și astăzi, pentru a-i adăposti pe drumeți.

O parte din mobilierul din camere, din restaurant și din holuri este vechi de sute de ani. Turiștii de astăzi pot dormi pe aceleași paturi pe care se odihneau călătorii și negustorii din vechime, ca într-un muzeu. Celelalte obiecte de mobilier sunt copii fidele ale celor originale, lucrate și ele manual pentru a păstra spiritul hanului de altă dată. În rest, mâncarea e tradițională, ca pe vremuri, pâinea este făcută la cuptorul vechi de mai bine de 100 de ani, recondiționat de meșterii locului. Acoperișul hanului este reconstituit conform regulilor arhitecturale ale zonei, cu „draniță” - sau „șiță” din lemn, acei „solzi” care sunt montați unii peste alții.

Excursii culturale și tradiții autentice

Secretul povestirii „Hanu Ancuței” poate fi explicat de legenda care spune că scriitorul se îndrăgostise de fata care servea la han. Sadoveanu stătea foarte mult timp în casa de lângă schitul Vovidenia, care-i fusese oferită de episcopul Moldovei și Basarabiei, și venea la Hanu Ancuței să mănânce. În afară de povestirile lui, locul acesta este un izvor nesecat de legende locale legate de Sadoveanu. Se spune că și romanul „Baltagul” ar fi fost inspirat dintr-o întâmplare reală, pe care el a adaptat-o, petrecută tot în aceste locuri, pe care scriitorul a adaptat-o.

De la Hanu Ancuței se pot face și excursii de o zi, fie la mănăstiri, fie spre zona de munte, la Cheile Bicazului sau Lacul Roșu, fie în împrejurimile mai puțin știute ale orașului Roman, la castelul familiei Sturdza, de la Miclăușeni, la Cetatea Neamțului sau la casele memoriale ale scriitorilor celebri, Mihail Sadoveanu și Ion Creangă. Totul, aici, este o continuă poveste, ce se rescrie cu fiecare vizitator.

Aceleași excursii pot fi incluse și în programele de sărbători de iarnă, Crăciunul și Revelionul transformându-se într-o adevărată aventură culturală. Iar tradițiile de sărbători se trăiesc aici la fel cum erau ele cu sute de ani în urmă, pentru că oamenii locului le-au conservat și le prezintă vizitatorilor în perfectă autenticitate. Una dintre tradițiile acestei zone din Moldova este jocul mascaților, iar de la han se pot cumpăra celebrele măști lucrate de un meșter local. Se găsesc în magazinul de suveniruri care este mereu plin de produse tradiționale autentice, păstrând spiritul muzeului-han.