Specialiștii în securitate informatică au observat o revenire în forță a unei grupări de infractori cibernetici care s-au orientat către domeniul Horeca. Acolo se lucrează foarte mult cu carduri bancare, așa că hackerii profită de vulnerabilităţile sistemului care operează cititoarele de carduri și se îmbogățesc.
Bogdan Botezatu, director de cercetare în amenințări informatice, a comentat acest subiect şi a oferit câteva soluţii pentru sectorul Horeca privind protecţia clienţilor.
„O astfel de amenințare este foarte complexă și, de cele mai multe ori, proprietarii de restaurante sau de magazine nu află că au fost compromiși decât foarte, foarte târziu deja când victimele, utilizatorii care au plătit cu cardul, suferă deja pierderi financiare.
Un astfel de lanț de magazine trebuie să fie foarte atent în primul rând la cum separă rețelele de POS de rețelele WI-FI pe care au acces clienții sau de rețelele pe care au acces angajaţii. Această amenințare vine de obicei la pachet cu un mesaj nesolicitat către un angajat. Acel angajat deschide mesajul, dă click pe un atașament apoi infectează rețeaua în care se află aceasta.
O amenințare de genul aceasta este foarte sofisticată și poate trece din rețeaua în care se află angajații către rețeaua în care se află POS-urile. Deci, dacă nu există nicio metodă de separare a acestor rețele sau nicio protecție la nivelul rețelei, amenințarea informatică poate trece către POS şi poate colecta informațiile de pe carduri.
De cele mai multe ori, cel puțin magazinele mici, rețelele de Horeca mici, nu separă aceste rețele, ci preferă să simplifice procesul de administrare și să păstreze totul într-o rețea mare", a spus Bogdan Botezatu, director de cercetare în amenințări informatice la News Hour with CNN.