"Mi-e foame și copilului meu îi este foame", spune Sofonie Samedy, o femeie însărcinată din Nan Konsey, localitate situată aproape de epicentrul seismului de 7,2 grade care a devastat Haiti în data de 14 august.
Mișcarea tectonică a ucis peste 2.000 de oameni și a lăsat alte mii fără bunuri și case.
Nan Konsey a fost distrus în cea mai mare parte. Cutremurul a afectat rezervoarele de apă și a provocat alunecări de teren care au făcut una cu pământul modestele mijloace de trai ale rezidenților
După cutremur, Samedy și restul supraviețuitorilor și-au găsit refugiul într-un loc situat aproape de autostrada principală, la 40 de minute de mers pe jos de fostul lor cămin.
Sinistrați în Haiti: la mila șoferilor de camion de pe autostradă
Șansele lor depind de camioanele care tranzitează rar zona, de la șoferii cărora speră să primească hrană și apă.
Samedy, care a mâncat doar sporadic de la dezastru, se teme pentru sine și pentru copilul nenăscut.
"Mă rog să dau naștere unui copil sănătos, dar, desigur, mi-e puțin frică", mărturisește ea.
Haiti, cea mai săracă țară din zona celor două Americi, a fost mult timp unul dintre statele cu cel mai mare grad de insecuritate alimentară, notează Reuters.
Haiti era anul trecut pe poziția 104 din 107 în Indexul Global al Foametei. La nivelul lunii septembrie 2020, 42% din populație - sau 4 milioane de persoane - suferea de insecuritate alimentară acută.
Cutremurul a accentuat criza: a distrus recolte și șeptel, a îngropat piețe, a contaminat surse de apă și a avariat drumuri și poduri fără de care nu este posibil accesul în zone îndepărtate, precum Nan Konsey.
100 de dolari pe două capre, târgul de care depinde viața unei familii
Nu departe de autostrada unde și-au găsit refugiul oamenii din această localitate, un târg de animale relevă o altă dimensiune a dramei umanitare.
Înainte de cutremur, fermierul Michel Pierre îngrijea 15 capre și creștea igname, cartofi, porumb și banane.
Seismul i-a îngropat recolta și i-a ucis animalele. Cu doar două capre de vânzare, speră să scoată pe ele 100 de dolari pentru a-și hrăni soția și copiii.
Nu știe ce va face când se vor termina banii și este băgat în datorii încă de la ultimul mare dezastru natural care a afectat Haiti. Este vorba de uraganul Matthew, în 2016.
"Pe zi ce trece, e tot mai greu să fii fermier. Viața mea e în mâinile lui Dumnezeu", spune el.
"Cutremurul i-a afectat pe cei care se luptau deja să își hrănească familiile", arată Lola Castro, director regional pentru zona America Latină - Caraibe al Programului Mondial Alimentar.
Instituția sa a estimat că numărul celor care au urgentă nevoie de ajutor alimentar în cele mai afectate trei departamente - Sud, Grand'Anse și Nippes - a crescut, după cutremur, de la 138.000 la 215.000 de oameni.
[GAL layout="4"]Foto: Camioane ale Programului Mondial Alimentar duc ajutoare în Haiti (foto principală) și drama populației haitiene, la două săptămâni de la seismul care a făcut mii de victime (galerie)