Antena 3 CNN Actualitate Locale Două persoane din Bucureşti au comandat haine de zeci de mii de euro, iar în schimb au returnat haine second-hand

Două persoane din Bucureşti au comandat haine de zeci de mii de euro, iar în schimb au returnat haine second-hand

Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 14:37 12 Oct 2022 Modificat la 17:55 12 Oct 2022

Potrivit Poliției Capitalei, polițiștii au făcut astăzi două percheziții la domiciliul unor persoane față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

Din datele și probele administrate se pare că în perioada aprilie - august, două persoane ar fi efectuat comenzi online, de articole vestimentare, de pe site-ul unei societăți comerciale, ar fi achitat produsele, iar după primirea acestora, în baza cererii de retur, ar fi restituit în locul bunurilor comandate, articole vestimentare uzate, primind totodată contravaloarea acestora, achitată inițial.

În urma cercetărilor, prejudiciul cauzat de cei doi este de 385.000 de lei. Între timp, persoanele vizate au fost duse la audieri.

Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. Este vorba de 323 de acte materiale, potrivit Mediafax.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole