Antena 3 CNN Externe Guvernul Viktor Orban avertizează Comisia Europeană

Guvernul Viktor Orban avertizează Comisia Europeană

Alexandra Ionescu
<1 minut de citit Publicat la 21:21 05 Apr 2022 Modificat la 21:29 05 Apr 2022

Guvernul de la Budapesta a reacţionat vehement la anunţul preşedintelui Comisiei Europene. "Bruxellesul face o greşeală prin faptul că dansează pe ritmul forţelor de stânga din Ungaria, dat fiind că cetăţenii ungari tocmai au respins aceste forţe politice printr-o largă majoritate", a afirmat marţi după-amiază Gergely Gulyás, şeful cancelariei premierului Viktor Orban.

Gergely Gulyás a amintit Uniunii Europene, conform agenţiei MTI şi site-ului AboutHungary.hu, că alianţa Fidesz-KDNP a obţinut aproape 2,9 milioane de voturi în scrutinul parlamentar de duminică şi că 3,3 milioane de cetăţeni au acceptat legea contestată de UE, care prevede protejarea minorilor de propaganda grupurilor minorităţilor sexuale.

"Acesta este un nivel fără precedent de susţinere pentru partidele de guvernare şi pentru legea de protejare a copiilor. De aceea, Comisia Europeană trebuie să accepte regulile de bază ale democraţiei.

Comisia Europeană nu trebuie să accepte cererile forţelor de stânga din Ungaria, care tocmai au fost învinse, ci mai degrabă ar trebui să revină la sensul comun şi la dialog. Comisia Europeană nu trebuie să sancţioneze cetăţenii ungari pentru că nu au exprimat opinii pe placul UE în alegerile parlamentare şi în referendumul privind legea de protecţie a minorilor", a subliniat Gergely Gulyás, potrivit Mediafax.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole