Antena 3 CNN Actualitate Guvernul, reacție fermă după declarațiile despre cutremur ale șefului Corpului de Control al premierului

Guvernul, reacție fermă după declarațiile despre cutremur ale șefului Corpului de Control al premierului

<1 minut de citit Publicat la 22:14 25 Sep 2016 Modificat la 22:14 25 Sep 2016

Şeful Corpului de Control al premierului, Valentin Mircea, a vorbit în nume personal atunci când s-a referit la cutremur, punctul de vedere exprimat de acesta nefiind şi poziţia Guvernului, a declarat duminică, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu.

"Valentin Mircea a vorbit în nume personal, aceasta nu este şi poziţia Guvernului. Guvernul a analizat recent care este răspunsul autorităţilor la un cutremur cu consecinţe deosebite, raportul a fost prezentat în Guvern şi apoi public, împreună cu concluziile şi măsurile necesare pentru siguranţa populaţiei", a precizat Iolu.

Şeful Corpului de Control al premierului, Valentin Mircea, a afirmat sâmbătă că instituţiile statului au note maxime la simpozioane, dar cetăţenii nu trebuie să se bazeze pe ele când va lovi un mare cutremur, menţionând că nici televiziunile nu au oferit informaţii despre seism menite să liniştească oamenii.

"Concluzia preliminară: instituţiile statului român au note maxime la simpozioane şi umflat muşchii, dar nu vă bazaţi pe ele când va lovi un mare cutremur. Mass-media şi mai ales televiziunile sunt odioase: ore întregi nici măcar nu au oferit vreo informaţie elementară despre cutremur şi nu au liniştit oamenii", a scris sâmbătă Valentin Mircea, pe pagina sa de Facebook.

Etichete: guvernul Cioloș
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole