Antena 3 CNN Politică Guvernul, reacție dură la scrisoarea lui Iohannis: „Vom trimite cazierele și vom aștepta reacția președintelui”

Guvernul, reacție dură la scrisoarea lui Iohannis: „Vom trimite cazierele și vom aștepta reacția președintelui”

S.T.
1 minut de citit Publicat la 18:19 17 Ian 2019 Modificat la 18:19 17 Ian 2019

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a reacționat joi, la Antena 3, după ce preşedintele Klaus Iohannis a transmis într-o scrisoare că, în continuare, propunerile de numire în funcţia de membru al Guvernului nu fac dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor de legalitate.

„Sunt în activități publice de 30 de ani și niciodată în depunerea candidaturilor pentru ministru nu s-a cerut vreun act doveditor, pentru că este cenzura premierului care își asumă candidatura cu riscurile de rigoare.

În ultima tentativă de remaniere guvernamentală premierul a făcut opt propuneri de revocare și numire în funcție. Toate au fost făcute într-o singură adresă. Șase au fost acceptate și două respinse, dar niciuna nu avea cazierul în dosar.

Prima dată președintele a respins propunerile fiindcă i s-au părut nepotrivite, apoi a invocat neîndeplinirea condițiilor de legalitate. Probabil în zilele următoare vom trimite cazierele și vom aștepta reacția președintelui. Vom acționa apoi în consecință”, a spus secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, la emisiunea „100 de minute cu Alessandra Stoicescu”.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, joi, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă în care argumentează că propunerile de numire pentru Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Transporturilor, Lia Olguţa Vasilescu, respectiv Mircea Drăghici, în continuare, nu fac dovada îndeplinirii condiţiilor de legalitate, astfel încât să li se poată da curs.

El i-a transmis scrisoarea premierului Dăncilă ca urmare a adresei acesteia din 10 ianuarie, prin care a reiterat propunerea de numire în funcţia de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a Liei-Olguţa Vasilescu, respectiv de numire în funcţia de ministru al Transporturilor a lui Mircea-Gheorghe Drăghici.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole