Antena 3 CNN Externe Guvernul Giorgiei Meloni provoacă un nou scandal major după ce un ministru a ridicat osanale soldaților fasciști ai lui Mussolini

Guvernul Giorgiei Meloni provoacă un nou scandal major după ce un ministru a ridicat osanale soldaților fasciști ai lui Mussolini

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 15:50 25 Oct 2024 Modificat la 20:26 25 Oct 2024

Guvernul de extremă dreapta al Giorgiei Meloni se confruntă cu un nou scandal major legat de rădăcinile sale neo-fasciste după ce ministerul apărării italian a transmis un mesaj în care a spus că soldații dictaturii fasciste a lui Benito Mussolini „au murit pentru a apăra libertatea țării”, relatează Politico.

„Îi onorăm pe bravii soldați italieni care au luptat în nisipurile Africii de nord. Îi onorăm cu respect și pe ei, dar și pe toți soldații căzuți care și-au sacrificat viețile pentru libertate”, a transmis ministerul italian într-o postare pe Twitter, miercuri, la împlinirea a 82 de ani de la înfrângerea militară a Italiei fasciste la El Alamein, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

În Bătălia de la El Alamein, din 1942, forțele armate ale Italiei fasciste și Germaniei naziste au suferit o înfrângere majoră. Această bătălie este considerată unul dintre pașii semnificativi făcuți de Aliați pentru a înfrânge Axa, prevenind avansul acesteia în Africa și în Orientul Mijlociu.

Postarea a provocat imediat un val de critici din partea intelectualilor și partidelor de opoziție.

Mișcarea Cinci Stele, partid populist de stânga, condusă de fostul premier Giuseppe Conte, a transmis imediat un comunicat critic:

„Ministerul Apărării îi celebrează pe X (numele impus de Elon Musk platformei Twitter – n. red.) pe cei căzuți la El-Alamein, vorbind de curaj, sacrificiu și eroism – toate adevărate – dar suprapune inadecvat memoria lor cu a celor care au murit pentru libertate. Memoria celor 17.000 de italieni căzuți trebuie onorată, cu siguranță, dar ca victime ale aventurismului belicos și colonialist al regimului fascist”.

Mario Macis, profesor de economie la Universitatea John Hopkins, spune că italienii au luptat în această bătălie pentru a „suprima libertatea altora”.

„Nu este nimic de care să fim mândri acolo, avem doar motive de rușine și de a oferi scuze”, a declarat el, tot pe Twitter.

Frații Italiei, partidul de guvernare din Italia condus de Giorgia Meloni, își găsește originile în Mișcarea Socială Italiană, un partid neo-fascist format de vechea gardă a regimului lui Mussolini după Al Doilea Război Mondial.

Deși Meloni respinge acuzațiile că partidul ei are origini și caracteristici neofasciste, și a încercat să-l aducă în mainstream-ul politicii italiene, scandalurile de acest fel continuă să afecteze reputația formațiunii.

Nu e prima oară când ministerul apărării italian este în centrul unei astfel de controverse. În ianuarie, ministerul a provocat un alt scandal public după ce a publicat un calendar în care onora soldații fasciști pentru „eroismul lor”.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole