Antena 3 CNN Politică Guvernul, decizie de ultimă oră. Executivul renunţă la asumarea răspunderii pe măsura pensionării anticipate a magistraților

Guvernul, decizie de ultimă oră. Executivul renunţă la asumarea răspunderii pe măsura pensionării anticipate a magistraților

<1 minut de citit Publicat la 11:07 12 Dec 2019 Modificat la 11:07 12 Dec 2019

Măsura vine în contextul în care Senatul a adoptat un alt proiect legislativ în acest sens. În plus, şedinţa de Guvern a inceput cu o pauză pentru analizarea amendamentele depuse la proiectele pe care Executivul îşi asumă răspunderea. 

„Ședința are pe ordinea de zi discutarea amendamentelor primite pe angajarea răspunderii, primite de la Parlament. Să luați legătura cu Parlamentul și să verificați dacă ne-au fost transmise toate amendamentele formulate de parlamentari, pentru că e obligatoriu să luăm în discuție toate amendamentele formulate de parlamentari. E foarte important ca în timpul procedurii să luăm în dezbatere toate amendamentele. Unele putem să le aprobăm, altele putem să le respingem, dar trebuie să le avem pe toate fiindcă așa este, potrivit Constituției", a declarat Ludovic Orban, la începutul ședinței de joi a Executivului.
Guvernul, decizie de ultimă oră. Executivul renunţă la asumarea răspunderii pe măsura pensionării anticipate a magistraților

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole