Antena 3 CNN Actualitate Ion Iliescu va rămâne fără titlul de luptător la Revoluție

Ion Iliescu va rămâne fără titlul de luptător la Revoluție

1 minut de citit Publicat la 11:54 09 Iun 2022 Modificat la 12:25 09 Iun 2022

Membrii Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România au votat ieri, în unanimitate, să îi retragă fostului președinte carnetul de revoluționar. 

Potrivit Comisiei, având în vedere faptul că în 1971 a deținut funcția de secretar al Comitetului Central al PCR, coroborat cu funcția de conducere deținută la UTC al PCR „Comisia constată că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 341/2004 modificată prin legea 242 pentru a deține calitatea de LRM conform textului de lege. De prevederile prezentei legi nu beneficiază persoanele care sunt dovedite că în perioada 1945 - 1989 au deținut cel puțin o demnitate sau o funcție de conducere în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau național ale Partidului Comunist Român, motiv pentru care, în unanimitate, decide demararea procedurii administrative de anulare a certificatului LRM”. 

Vezi AICI decizia Secretariatului de stat. 

Ion Iliescu își va pierde, totodată, toate beneficiile care vin odată cu acest titlu. 

Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România începe, astfel, acțiunea de anulare a certificatului în instanța de contencios administrativ, iar ulterior pronunțării de către instanță a hotărârii judecătorești de anulare se va transmite adresă către Serviciul pentru revoluționari pentru retragerea titlului.

Ce înseamnă pierderea titlului de revoluționar

O persoană care pierde titlul de revoluționar pierde, totodată, prioritatea la închirierea şi cumpărarea de locuințe din fondul de stat, atribuirea fără plată a locurilor de veci în cimitir, acces gratuit la tratament și consultații în spitalele şi policlinicile Ministerului Sănătății şi Ministerului Apărării Naționale, medicamente gratuite, acces gratuit la sanatorii și baze de tratament aparținând Ministerului Sănătăţii, etc.

Etichete: Ion Iliescu
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole