Antena 3 CNN Economic Guvernul caută bani pentru prelungirea măsurilor de ajutor până în 2025

Guvernul caută bani pentru prelungirea măsurilor de ajutor până în 2025

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 00:22 30 Iul 2024 Modificat la 00:22 30 Iul 2024

Măsurile care îi ajută pe români să facă faţă mai uşor valului de scumpiri ar putea fi prelungite şi anul viitor.

Vorbim despre ajutoarele pentru alimente şi încălzire. Guvernul caută acum soluţii pentru ca cei 250 de lei, pe care cei cu venituri reduse îi folosesc pentru a cumpăra mâncare, să ajungă la populaţie şi în 2025.

De cealaltă parte, ajutorul pentru încălzire a expirat încă din luna martie dar premierul a spus că măsura va rămâne în vigoare.

Ajutoarele pentru alimente și încălzire ar putea fi prelungite și în 2025

O serie de decizii care ne-ar putea da peste cap veniturile sunt acum în mâna executivului.

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, recent, că deși preţurile au crescut în ultimii ani, a crescut şi puterea de cumpărare a românilor.

Premierul a declarat că în acest moment cifrele arată că, odată cu scăderea inflaţiei sub 5%, puterea de cumpărare a crescut, menţionând că Guvernul condus de el a indexat, a mărit pensiile, salariul minim, iar în timpul guvernării de dreapta „nu s-a mărit, nici măcar nu s-a aplicat legea în ceea ce priveşte indexarea pensiilor” şi nu a fost nicio creştere a salariului minim pe economie.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole