Antena 3 CNN Actualitate Guvernul anunță măsuri care vizează facturile românilor. Deciziile Comandamentului pentru Energie

Guvernul anunță măsuri care vizează facturile românilor. Deciziile Comandamentului pentru Energie

Ioana Coman
3 minute de citit Publicat la 12:53 19 Iul 2024 Modificat la 12:58 19 Iul 2024

Comandamentul pentru Energie reunit, vineri, în şedinţă din cauza situaţiei gererate de caniculă, a luat mai multe decizii pentru perioada următoare, transmite Executivul. Una dintre acestea vizează verificarea preţurilor, astfel încât consumatorii să fie protejaţi. De asemenea, Guvernul anunţă că este în grafic cu plata sumelor către furnizori, iar întâlnirile cu aceştia vor continua pentru a stabiliza situaţia. 

„Guvernul, instituţiile responsabile şi reprezentanţii producătorilor, distribuitorilor şi furnizorilor de energie vor definitiva planul ce va include măsuri imediate şi pe termen mediu care să asigure energia necesară consumului cetăţenilor şi economiei”, a transmis, vineri, Guvernul, după reuniunea Comitetului pentru Energie, într-un comunicat de presă.

Deciziile Comandamentului pentru Energie

Potrivit Guvernului, ca măsuri imediate, în cadrul Comandamentului pentru Energie, s-au stabilit următoarele:

  • Creşterea producţiei de energie în bandă, indiferent de sursă;
  • Identificarea unui format standard de transmitere/comunicare a datelor de măsura a energiei electrice între distribuitori şi furnizori pentru a avea o imagine cât mai clară a necesarului de consum şi producţie şi pentru a reduce dezechilibrele;
  • Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei va analiza mecanismul de formare a preţului în sensul protejării consumatorului final de fluctuaţiile din piaţă;
  • Operatorii de distribuţie vor publica şi actualiza constant pe website-urile proprii localităţile/zonele afectate de avarii, precum şi durata estimată pentru remediere;
  • Accelerarea investiţiilor în toate segmentele din domeniul energiei.

„Ministerul Energiei şi Ministerul Mediului vor prezenta Guvernului o informare cu privire la stadiul proiectelor de investiţii în energie – de la capacităţile de producţie, inclusiv prin proiectele hidrocentralelor cu grad ridicat de execuţie, de distribuţie, de stocare etc. – şi, în cazul în care sunt identificate dificultăţi în derularea acestora, să se ia decizii de urgentare la nivelul Guvernului”, a mai transmis Executivul.

Ciolacu: Următorii cinci ani sunt vitali pentru dezvoltarea sistemului energetic

„Este nevoie să colaborăm mai strâns şi să accelerăm investiţiile în reţeaua naţională de transport, în capacităţile noi de producţie şi de stocare a energiei. Cetăţenii români şi antreprenorii nu trebuie să resimtă efectele generate de perioada de caniculă. Mă voi implica direct pentru a face tot ce ţine de Guvern – modificări legislative, sprijin financiar pentru investiţii, dialog cu finanţatorii europeni”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, citat în document.

Potrivit Guvernului, pemierul Marcel Ciolacu a subliniat că următorii cinci ani sunt vitali pentru dezvoltarea sistemului energetic.

„Vreau să fie foarte clar: sunt în favoarea protejării mediului, dar asta nu înseamnă că voi accepta blocarea unor proiecte energetice strategice, mai ales pe zona de hidrocentrale, fiindcă asta ar însemna să afectăm în viitor siguranța alimentării cu energie a milioane de români! Faptul că am depășit un moment major de stres energetic fără pene majore de curent este foarte important. Asta se datorează în cea mai mare măsură colaborării foarte bune dintre Ministerul Energiei, autoritățile publice, administratorii de rețele și toate companiile private și de stat”, a mai transmis prim-ministrul, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook.

Burduja: Vom asigura prețuri corecte pentru români

„După 15 ani, România este pregătită să adopte o Strategie energetică naţională. În baza acesteia, statul român îşi va putea planifica, prioritiza şi corela investiţiile şi proiectele necesare pentru asigurarea siguranţei energetice naţionale, la un preţ competitiv al energiei electrice şi gazelor naturale. Vedem în aceste zile, după decenii în care au lipsit investiţiile publice în sistemul energetic naţional, cât de importante sunt viziunea şi planificarea în acest sector strategic. În ultimul an, am reuşit să atragem 13,6 miliarde de euro bani europeni nerambursabili în sistemul energetic. Prin aceste investiţii, începând de anul viitor, vom asigura mai multă energie, iar pe termen mediu, preţuri corecte pentru români şi pentru mediul de afaceri”, a afirmat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat în comunicat.

Potrivit analizei făcute în această reuniune, Guvernul este în grafic cu plata sumelor datorate furnizorilor, după ce a fost făcută plata ultimei tranşe în sumă de 3,2 miliarde de lei, pentru schema de compensare şi plafonare care va funcţiona, potrivit actualei legislaţii, până în primăvara anului viitor.

Consultările între reprezentanţii Guvernului, instituţiilor responsabile, producătorilor, distribuitorilor şi furnizărilor vor continua pentru asigurarea securităţii energetice a României.

La reuniunea Comitetului pentru energie au participat, alături de premier şi ministrul energiei, vicepremierul Marian Neacşu şi reprezentanţi ai ANRE, Consiliul Concurenţei, Transelectrica-DEN, OPCOM, Hidroelectrica, Electrocentrale Bucureşti, Romgaz, OMV Petrom, Complexul energetic Oltenia, Complexul Energetic Valea Jiului, Electrocentrale Craiova, Nuclearelectrica, Rompetrol Energy, Henro, ACUE, AFEER şi SAPE.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole