Antena 3 CNN Politică Guvernul anunţă că 8 copii şi fraţii lor, afectaţi de conflictul din Fâşia Gaza, vor fi trataţi în spitalele din România

Guvernul anunţă că 8 copii şi fraţii lor, afectaţi de conflictul din Fâşia Gaza, vor fi trataţi în spitalele din România

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 23:39 30 Sep 2024 Modificat la 23:39 30 Sep 2024

Opt copii şi fraţii lor au ajuns în România, după ce au scăpat din infernul din Fâşia Gaza. Copiii au fost preluați de autoritățile române și transferați pentru a beneficia de tratament medical în spitalele din România. Ulterior, vor fi plasați în grija Direcției de Asistență Socială din București. 

„Copiii și populația civilă din zona de conflict au nevoie de solidaritate și empatie pentru a depăși dramele provocate de război. Încă din primele zile ale conflictului, România a oferit sprijin populației civile, iar astăzi primii copii din Fâșia Gaza care vor primi îngrijiri medicale în spitalele din România au ajuns la București. Eforturile noastre de sprijin sunt dublate de demersuri diplomatice  pentru restabilirea securității, încheierea unui acord de încetare a focului și eliberarea tuturor ostaticilor”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

[GAL layout="4"]


 
Transportul celor 8 pacienți și al membrilor de familie care îi însoțesc s-a realizat cu o aeronavă a Ministerului Apărării Naționale. Pacienții vor fi tratați în unități medicale de specialitate, iar aparținătorii acestora vor fi plasați în grija Direcției de Asistență Socială a municipiului București.

România acordă acest sprijin în baza solicitării de asistență internațională formulată de Organizația Mondială a Sănătății,  prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

Marcel Ciolacu: „Vor beneficia de tratament medical și de o viață normală"

„Speriați și cu probleme medicale grave! Sunt cei opt copii și frații lor care astăzi au scăpat din infernul pe care l-au trăit în ultimele luni, în Fâșia Gaza! Au ajuns  cu bine în România, unde vor beneficia de tratament medical și de o viață normală. 

Le mulțumesc tuturor celor implicați în această misiune dificilă de evacuare - piloți, medici și asistente, membri ai misiunilor diplomatice și militari! 
Efortul lor a contat enorm, iar adevărul stă scris în ochii acestor copii salvați din mijlocul iadului", a scris Marcel Ciolacu pe Facebook. 

DSU: România sprijină populația civilă din Fâșia Gaza

„Având în vedere situația de securitate din Orientul Mijlociu, care a generat și o criză umanitară în Fâșia Gaza, statul român a întreprins măsuri de monitorizare continue, pentru a oferi sprijin populației civile afectate.

În urma consultării cu președintele României, Klaus Iohannis, prim-ministrul Marcel Ciolacu, la propunerea Departamentului pentru Situații de Urgență, a convocat în data de 04.07.2024, în sistem hibrid, Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Situații de Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea Organizației Mondiale a Sănătății, pentru acordarea de asistență medicală de specialitate și transport medical asistat pentru cei proveniți din zona conflictelor.

Transportul a 8 pacienți și a celor 24 de aparținători s-a realizat cu o resursă aeriană aparținând Ministerului Apărării Naționale, la bordul căreia, pentru acordarea asistenței medicale de specialitate s-au aflat o echipă medicală formată din 2 medici și 2 asistenți din cadrul UPU-SMURD al Spitalului Clinic de Urgență București - Floreasca, 1 medic și 2 asistenți militari din cadrul MApN. 

Ajunși în țară, pacienții au fost transportați la unități medicale de specialitate pentru acordarea îngrijirilor medicale care se impun, aparținătorii acestora urmând a fi plasați în grija Direcției de Asistență Socială a municipiului București.

Precizăm faptul că sprijinul se acordă în baza solicitării de asistență internațională formulată de Organizația Mondială a Sănătății,  prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

La această acțiune de sprijin pe care România a derulat-o au participat  premierul României, Marcel Ciolacu, ministrul afacerilor externe, Luminița Odobescu și secretarul de stat în MAI, șeful DSU, dr. Raed Arafat", a transmis DSU în cadrul unui comunicat de presă. 

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole