Guvernul a aprobat, miercuri, schimbarea modalităţii de calcul a redevenţei petroliere datorată bugetului de stat de către terminalele petroliere care nu se află în proprietatea statului, stabilind majorarea cotei procentuale la 3% din veniturile brute realizate de aceştia.
Potrivit unui comunicat al Executivului, citat de Agerpres, societatea Midia Marine Terminal SRL, operator petrolier în portul Constanţa, intră sub incidenţa aceste prevederi.
Hotărârea în acest sens stabileşte metodologia în baza căreia se determină cota procentuală din valoarea veniturilor brute realizate din operaţiunile petroliere efectuate prin terminalele petroliere, altele decât cele aflate în proprietatea publică a statului, reprezentând redevenţa petrolieră.
Prin acest act normativ se schimbă modalitatea de calcul a redevenţei petroliere datorată bugetului de stat de către terminalele petroliere care nu se află în proprietatea statului, în sensul majorării cotei procentuale la 3% din veniturile brute realizate de aceştia, precizează sursa citată.
Guvernul menţionează că, în acest fel, se pune în aplicare o normă prevăzută Legea petrolului.
"Intră sub incidenţa aceste prevederi societatea Midia Marine Terminal SRL, operator petrolier în portul Constanţa", mai precizează Executivul.
Statul român estimează că, prin această măsură, va încasa la bugetul statului venituri suplimentare de 2,41 milioane lei anual, menţionează sursa citată.