Antena 3 CNN Actualitate Justiție Guvernul a decis. Deținuții pot primi 20 de zile de reducere a pedepsei, indiferent de numărul de cărți scrise

Guvernul a decis. Deținuții pot primi 20 de zile de reducere a pedepsei, indiferent de numărul de cărți scrise

3 minute de citit Publicat la 19:50 28 Iun 2016 Modificat la 19:50 28 Iun 2016

Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență care prevede că un deţinut va beneficia de 20 de zile reduse din pedeapsă indiferent de numărul de lucrări ştiinţifice elaborate. 

Prima modificare din proiect se referă la articolul 96 alineatul (1), litera f) care se modifică şi va avea următorul cuprins: ''f) în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii brevetate, se consideră 20 de zile executate pe întreaga durată a executării pedepsei, inclusiv în cazul pedepselor contopite, indiferent de numărul lucrărilor ştiinţifice sau a invenţiilor realizate''. 

Iniţiatorul susţine, în nota de fundamentare a proiectului, că această soluţie legislativă a luat în considerare necesitatea clarificării de urgenţă a acestei situaţii şi constituirea unei baze legale certe şi previzibile în acest domeniu care a generat ample discuţii atât în rândul practicienilor dreptului, cât şi în cel al societăţii în general. 

De asemenea, se prevede introducerea unui nou articol - art. 96 indice 1 - procedura elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii brevetate, prin care sunt prevăzute expres instituţiile competente să stabilească brevetarea invenţiilor şi caracterul ştiinţific al lucrărilor elaborate de către deţinuţi, precum şi precizarea expresă că lucrările ştiinţifice se pot realiza în domeniile şi specializările universitare stabilite prin HG nr. 376/2016 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare şi a structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2016 - 2017, publicat în MO, Partea I, nr.413 din 1 iunie 2016. 

''(1) Caracterul ştiinţific al lucrărilor elaborate de către deţinuţi este stabilit, potrivit dispoziţiilor legale, de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, denumit în continuare CNCŞ, cu sprijinul logistic al Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, denumită în continuare UEFISCDI. (2) Brevetarea invenţiilor se realizează, potrivit dispoziţiilor legale, de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, denumit în continuare OSIM", se arată în proiectul de OUG. 

Astfel, precizează MJ, procedura ar presupune ca lucrările persoanelor private de libertate, elaborate exclusiv în domeniile pentru care sunt organizate studii universitare în România, să fie evaluate din perspectiva caracterului ştiinţific de către 3 evaluatori independenţi, potrivit dreptului comun în materie. 

Totodată, este exclusă posibilitatea ca un deţinut să desfăşoare în paralel, în cuprinsul aceluiaşi interval orar, activităţi cuantificate ca fiind dedicate elaborării unei lucrări ştiinţifice sau a unei invenţii şi activităţi lucrative, iar pe de altă parte este impusă limita prevăzută de legislaţia muncii în prestarea de activităţi lucrative. 

''Pe durata elaborării de lucrări ştiinţifice sau de invenţii pot fi desfăşurate activităţi lucrative, fără ca acestea să se suprapună şi fără ca, însumată, durata desfăşurării tuturor acestor activităţi să depăşească durata prevăzută de legislaţia muncii'', mai prevede proiectul. 

Actul normativ îşi propune şi reglementarea situaţiei elaborării unor lucrări sau invenţii în coautorat, în sensul repartizării proporţionale a zilelor câştig prin raportare la numărul de autori. Acesta mai prevede şi că o nouă solicitare privind elaborarea unei lucrări sau invenţii se poate formula doar după finalizarea celei anterioare. 

În motivarea urgenţei promovării actului normativ, MJ arată că în 9 februarie a fost publicată OUG 2/2016 pentru suspendarea art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea 254/2013 până la 1 septembrie 2016 şi că imediat s-a decis constituirea unui grup de lucru, în coordonarea MJ, în vederea elaborării şi prezentării în şedinţa Guvernului a unei note de informare privind oportunitatea păstrării acestui mecanism. 

Grupul a fost format din reprezentanţi ai următoarelor instituţii: Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Ministerul Culturii, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul. 

"Problematica elaborării de lucrări ştiinţifice în mediul penitenciar a fost dezbătută atât din perspectiva posibilităţii efective de desfăşurare a unei astfel de activităţi în mediul penitenciar, cât şi din perspectiva valorii lucrării elaborate şi a efectelor unei astfel de activităţi asupra persoanei private de libertate în special, dar şi asupra societăţii în general. Din perspectivă cantitativă, la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a fost realizată o evaluare a numărului de lucrări ştiinţifice estimate pentru viitor, exclusiv prin raportarea la media lucrărilor scrise în perioada februarie 2014 - decembrie 2015. Astfel, în anul 2014 au fost elaborate 89 de lucrări ştiinţifice (cu 50 autori), iar în anul 2015 au fost elaborate 337 lucrări ştiinţifice (cu 165 autori), rezultând o medie de 213 lucrări/an şi 107 autori", se arată în nota de fundamentare. 

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole