Antena 3 CNN Actualitate Social Guvernul a adoptat un memorandum pentru reducerea timpilor de aşteptare la vamă

Guvernul a adoptat un memorandum pentru reducerea timpilor de aşteptare la vamă

2 minute de citit Publicat la 21:32 24 Iul 2018 Modificat la 21:32 24 Iul 2018

Guvernul a aprobat în şedinţa de marţi un memorandum cu măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii în punctele de trecere a frontierei, în scopul reducerii timpilor de aşteptare.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a precizat că memorandumul a fost propus de Ministerul Afacerilor Interne, fiind vorba despre măsuri pentru asigurarea nivelului de securitate a frontierei, a resurselor umane şi materiale, logisticii şi capacităţii de control.

"Memorandumul stabileşte o serie de activităţi pe termen scurt şi lung pentru mai multe instituţii. Dincolo de MAI, vorbim şi de Ministerul Transporturilor, MDRAP, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Afacerilor Externe. Sunt stabilite responsabilităţi pentru fiecare instituţie în parte şi un calendar cu termene clare pentru punerea în aplicare a acestor măsuri. Vor fi desfăşurate activităţi privind alocarea de fonduri, dacă este cazul, în vederea realizării de investiţii pentru amenajarea, modernizarea, dezvoltarea capacităţii de control în punctele de trecere a frontierei, indiferent că vorbim despre naval, feroviar, rutier sau aeroportuar; iniţierea demersurilor pe lângă state vecine pentru identificarea unor soluţii de fluidizare a traficului pe sensul de ieşire din România", a arătat purtătorul de cuvânt al Executivului.

Conform unui comunicat transmis de MAI, una dintre măsurile stabilite prin memorandum este preluarea, în administrare, de către Ministerul Transporturilor şi în concesionarea CNAIR, a infrastructurii rutiere (inclusiv amenajări rutiere, parcări, bretele de acces) aferente tuturor punctelor de trecere a frontierei rutiere pentru a putea realiza investiţiile necesare modernizării punctelor. Primele puncte preluate vor fi Petea, Borş, Giurgiu, Vama Veche.

Pe termen lung, se intenţionează şi o creştere a numărului de benzi, acolo unde este necesar, pe sensul de intrare/ ieşire, astfel încât să fie redus timpul de aşteptare pentru efectuarea controlului.

De asemenea, urmează să fie alocate fonduri pentru suplimentarea numărului de angajaţi ai Poliţiei de Frontieră şi ai ANAF, în punctele de trecere ale frontierei.

Potrivit MAI, principalii factori care generează creşterea timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei sunt:
* infrastructura rutieră neadecvată pentru valorile de trafic anuale, atât pentru marfă, cât şi pentru călători;
* subdimensionarea capacităţii de control din punctele de trecere a frontierei, în comparaţie cu nivelul traficului de pasageri şi de mijloace de transport;
* numărul limitat de poliţişti alocat de către Poliţia Ungară, respectiv Poliţia de Frontieră Bulgară;
* introducerea de măsuri unilaterale de către statele vecine privind verificarea suplimentară a mijloacelor de transport marfă;
* introducerea verificărilor sistematice în punctele de trecere a frontierei în baza cerinţelor UE.

La toate acestea se adaugă numărul mare de pasageri înregistrat în punctele de frontieră (aeroportuare şi rutiere), atât la intrare, cât şi la ieşire, în perioada sărbătorilor religioase şi a sezonului estival/ de iarnă, se mai arată în acelaşi comunicat. 

Sursă: Agerpres
Etichete: memorandum vama
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole