Antena 3 CNN International News Guvernul spaniol urmează să-i graţieze marţi pe cei nouă separatişti încarceraţi în urma secesiunii eşuate a Cataloniei în 2017

Guvernul spaniol urmează să-i graţieze marţi pe cei nouă separatişti încarceraţi în urma secesiunii eşuate a Cataloniei în 2017

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 18:20 21 Iun 2021 Modificat la 18:33 21 Iun 2021

Premierul Pedro Sanchez va propune graţierea a nouă lideri catalani printr-un decret regal.

„Vom relansa coexistenţa, nu din uitare, ci din respect şi afecţiune”, a declarat Pedro Sanchez, în cursul unui eveniment desfăşurat în oraşul Barcelona, capitala regiunii Catalonia.

”Mâine (marţi), ghidat de spiritul concordiei Constituţiei, voi propune Consiliului de Minişti să acorde graţierea celor două condamnaţi”, cu privire la rolul pe care l-au jucatîn această secesiune eşuată, la pedepse de până la 13 ani de închisoare, a anunţat liderul socialist la Teatrul Liceu, în timp ce persoane din public ţipau că vor o ”amnistie totală”.

Într-o punere în scenă atent orchestrată, Pedro Sanchez a anunţat că ”Guvernul spaniol a optat pentru reconciliere” şi ”crede că această graţiere va deschide această cale”, potrivit AFP.

În faţa teatrului, apărat de de o puternică prezenţă a poliţiei, sute de activişti separatişti manifestau.

O activistă proindependenţă a întrerupt scurt timp discursul premierului Spaniei.

Nouă lideri catalani au fost condamnaţi de instanţa supremă din Spania, în 2019, la pedepse cuprinse între nouă şi 13 ani de închisoare, pentru instigare la revoltă împotriva ordinii publice. Este vorba de Oriol Junqueras, fostul preşedinte al Administraţiei catalane, de consilierii Joaquim Forn, Jordi Turull, Josep Rull, Dolors Bassa şi Raül Romeva, de fostul preşedinte al Parlamentului catalan Carme Forcadell şi de liderii entităţilor separatiste, Jordi Cuixart şi Jordi Sànchez.

Potrivit unor sondaje de opinie, aproximativ 60% dintre spanioli - dar şi toate partidele de opoziţie - se opun eliberării celor nouă lideri politici şi activişti încarceraţi în 2019 din cauza rolului pe care l-au jucat în evenimentele haotice şi uneori violente din 2017, care au declanşat cea mai gravă criză politică din ultimele decenii în Spania.

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole