Soluţia în privinţa tarifelor RCA trebuie să vină de la Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) şi de la Parlament, a afirmat vineri purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, precizând că, în prezent, se poartă discuţii pe această temă şi sunt studiate "toate posibilităţile", scrie Agerpres.
Întrebată dacă în şedinţa de Guvern de vineri s-a discutat despre tarifele RCA, Alina Petrescu a precizat că, în ultima săptămână, au existat discuţii pe această temă.
"Au existat întâlniri ale ministrului Finanţelor cu asiguratorii. Ministrul Transporturilor s-a întâlnit cu mai mulţi transportatori. Au fost, de asemenea, discuţii cu Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, dar şi cu reprezentanţii comisiilor de specialitate din Parlament. (...) În Parlament există în acest moment un proiect de lege care vizează reglementarea acestui domeniu. (...) Soluţia trebuie să vină de la Autoritatea pentru Supraveghere Financiară şi de la Parlamentul României, unde în acest moment există acea lege în dezbatere", a afirmat Petrescu.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, la începutul săptămânii viitoare va avea loc o nouă discuţie cu şefii celor două Comisii parlamentare de buget-finanţe.
"Pe baza acestei discuţii sperăm să obţinem un termen până la care această lege poate fi adoptată, pentru a avea un domeniu reglementat predictibil şi stabil. În acelaşi timp, (...) chiar de când a fost adoptată acea ordonanţă de urgenţă privind plafonarea tarifelor RCA au existat semnale de la Bruxelles privind declanşarea posibilă a procedurii de infringement. Deci există şi această posibilitate care trebuie luată în calcul", a spus Alina Petrescu.
Chestionată dacă există posibilitatea ca Guvernul să prelungească termenul de plafonare, Alina Petrescu a spus că, în acest moment, "sunt studiate toate posibilităţile".
"Au loc discuţii cu toţi actorii de pe piaţă. În funcţie de rezultatul acestor discuţii, se va hotărî care este soluţia ce va fi adoptată, dar - repet şi subliniez - Autoritatea pentru Supraveghere Financiară este cea care a avut, prin această ordonanţă de urgenţă, un răgaz de 6 luni pentru a găsi reglementările corecte în acest domeniu", a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului.
Totodată, întrebată dacă Autoritatea pentru Supraveghere Financiară este pregătită să facă ceva în acest domeniu, Alina Petrescu a răspuns: "Există discuţii cu cele două comisii din Parlament şi acolo se concentrează toate aceste măsuri pe care ASF spune că le va propune şi, mai departe, duce spre implementare".