Antena 3 CNN Actualitate Guvernul reacționează la protestele profesorilor. Vrea să ajungă la un acord cu sindicatele din Educație până pe 4 februarie

Guvernul reacționează la protestele profesorilor. Vrea să ajungă la un acord cu sindicatele din Educație până pe 4 februarie

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 17:37 21 Ian 2022 Modificat la 17:58 21 Ian 2022

Salariații din învățământ au fost în grevă de avertisment, miercuri, 19 ianuarie, între orele 11.00 și 13.00. Aceștia sunt nemulțumiți de refuzul guvernanților de a adopta măsuri în ceea ce privește veniturile cadrelor didactice, condițiile de muncă și finanțarea sistemului de educație.

Premierul Nicolae Ciucă a avut vineri o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor din învățământ, cele două părți stabilind un mecanism de lucru pentru continuarea dialogului.

„Dialogul este calea pentru a găsi măsuri echilibrate. În colaborarea cu dumneavoastră plecăm de la dorința comună de a susține prestigiul dascălilor, de a motiva cadrele didactice și de a plăti corect munca fiecărui angajat din sistemul de învățământ pentru a avea, în viitor, oameni bine pregătiți și educați”, a afirmat premierul.

Consultările vor fi coordonate de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cu participarea ministerelor Muncii și Finanțelor, și vor avea în vedere identificarea de soluții și termene de aplicare ale acestora, ca răspuns la problemele semnalate de sindicatele din domeniu.

„Pe termen scurt, sunt avute în vedere soluții pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017, plata eșalonată a drepturilor salariale, clarificări privind aplicarea unor sporuri și suplimentarea personalului nedidactic și didactic auxiliar, în raport cu nevoile corect identificate în sistemul național de învățământ. Termenul asumat pentru finalizarea negocierilor și asumarea de către Guvernul României pentru un acord cu reprezentanții federațiilor sindicatelor reprezentative din învățământ este 4 februarie 2022”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că în această săptămână Guvernul a aprobat suplimentarea cu 1175 a numărului de posturi din învățământul preuniversitar și includerea universităților de stat și private în categoria instituțiilor publice care beneficiază de schema de compensare și plafonare aplicată în contextul crizei energetice.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole