Necesitatea unor noi măsuri este justificată de faptul că în lipsa unor măsuri bugetare urgente, care să conducă la limitarea cheltuielilor statului, există riscul ca ținta de deficit să fie depășită, ceea ce pune în pericol fondurile europene si pe cele din PNRR.
Noua ordonanță prevede că, până la sfârșitul anului, instituțiile și autoritățile publice locale nu pot finanța din fonduri publice organizarea de evenimente comunitare cum ar fi festivaluri, concerte, competiții locale, festivități sau sărbători tematice.
De asemenea, instituțiile publice nu mai pot cumpăra mobilier, și nici materiale pentru întreținere. Nu pot face reparații curente, nu pot cumpăra cărți sau servicii de consultanță.
Primăriile nu mai au voie să plătească lucrări și servicii de interes public local.
De asemenea, Guvernul ia de la bugetul de stat inclusiv sumele destinate burselor cuvenite elevilor rămase neutilizate.
Ordonanța de Urgenta va fi adoptata în ședința de guvern de săptămâna aceasta.