Guvernul se pregăteşte să cumpere avion pentru preşedintele Klaus Iohannis. Tipul aeronavei ar putea fi stabilit chiar săptămâna viitoare într-o comisie specială condusă de ministrul Transporturilor, Dan Costescu. Ministrul susţine că această comisie nu va gestiona însă bugetul din care se va cumpăra avionul, întrucât banii vor veni de la aparatul prezidenţial. Astfel că Iohannis şi consilierii săi împreună cu Ministerul Finanţelor vor ajunge la un consens privind acest aspect şi vor stabili de fapt câţi bani vor să cheltuie pe aeronava prezidenţială. De altfel, aeronava destinată demnitarilor este o hotărâre a CSAT şi va fi continuată indiferent de Executiv, conform unor declaraţii făcute săptămâna trecută de reprezentanţii Guvernului.