Antena 3 CNN Actualitate El este Gurung, muncitorul din Nepal găsit mort în ghena unui cămin studențesc din București

El este Gurung, muncitorul din Nepal găsit mort în ghena unui cămin studențesc din București

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 11:46 11 Noi 2022 Modificat la 11:46 11 Noi 2022

Tânărul nepalez a fost găsit spânzurat, în ghena unui campus universitar din București. Este al doilea muncitor din Asia care își pierde viața în țara noastră, în condiții suspecte. 

Gurung plecase din Nepal în urmă cu doi ani, în căutarea unei vieți  mai bune. A venit printr-o firmă de recrutare, ca ajutor de bucătar, la un restaurant din Nordul Capitalei. În urmă cu trei luni însă, contractul i s-a terminat, urmând ca el să meargă acasă. Nu a mai ajuns... Zilele trecute a fost găsit fără suflare în ghena unui campus studențesc unde locuia de când venise în România. 

Prietenii spun că era un om bun și foarte calm. Nu își explică gestul lui. 

În luna mai, un alt muncitor din Nepal a ales să își pună capăt zilelor lângă Capitală. 

”Problema este că nu există mecanisme de sprijin. Nu există oameni care vorbesc limba lor, nu există ambasade care să îi sprijine, nu știu ce să facă, nu își cunosc drepturile, așa că se profită de ei cu fiecare ocazie”, a declarat Ruban Jayathas, manager srilankez, citat de observatornews.ro

”Oamenii ăia sunt reduși practic la doar forță de muncă, dar un om nu este doar forță de muncă. Un om este și suflet, este și familie, este și părinte poate, soț... Ar trebui să avem puțin mai multă grijă de oamenii pe care îi importăm pentru forță de muncă”, a explicat și Adriana Petrescu, psiholog.

Polițiștii au vizionat camerele de supraveghere în cazul muncitorului asiatic. Ce a făcut bărbatul cu puțin timp înainte să fie găsit mort

Avem informații noi, în exclusivitate, în cazul muncitorului asiatic descoperit mort într-o ghenă de gunoi din Capitală! Pare tot mai plauzibilă varianta sinuciderii, spun anchetatorii, care au vizionat imaginile înregistrate de camerele video de supraveghere

Ei au văzut cum tânărul nepalez a intrat singur în ghena de gunoi a campusului universitar și nu a mai ieșit. Trupul său a fost descoperit de studenți. 

Tânărul nepalez, de numai 27 de ani, locuia cu chirie chiar în blocul din campus, aflat lângă ghena de gunoi în care a fost descoperit fără viață. 

Medicii legiști vor stabili care a fost cauza morții. Procurorii NU exclud nici varianta unei crime, dar principala pistă rămâne sinuciderea. 

Tânăr de origine asiatică, găsit mort într-o ghenă din București 

Un tânăr de origine asiatică a fost găsit mort într-o ghenă din Sectorul 6 al Bucureștiului.

Studenții, împreună cu paznicii din zonă, sunt cei care au anunțat autoritățile.

Este vorba despre un tânăr în vârstă de 27 de ani, care a fost găsit mort într-o ghenă de gunoi a facultății din Sectorul 6.

Oamenii legii au contactat ambasada pentru a-i înștiința în legătură cu tragedia care a avut loc.

Etichete: muncitor asiatic nepal
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole