Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Noi detalii despre Guru din Hunedoara | Victimă: "A distrus familii. Trebuie oprit şi trebuie să plătească"

Noi detalii despre Guru din Hunedoara | Victimă: "A distrus familii. Trebuie oprit şi trebuie să plătească"

Redacția Antena 3 CNN
6 minute de citit Publicat la 19:21 30 Mai 2022 Modificat la 19:21 30 Mai 2022

Al doilea cel mai cunoscut Guru din România a ajuns pe mâinile poliţiştilor. După Bivolaru, Ardelean Fărcaş, sau "Adi de la Brad", e acuzat că a înşelat mii de oameni.

Fostul miner, fără acreditări în yoga sau tehnica meditaţiei, a format în Munţii Apuseni o comunitate prin care au trecut chiar şi străini sau vedete. Există însă mărturii că, şi-a exploatat, abuzat, hărţuit şi chiar violat membrii. Gurul "Adi de la Brad" este acum arestat preventiv.

Întrebat ce s-a dispus la nivelul prefecturii, Marian Călin Petru, prefect, a precizat. 

"Am avut ca şi temă verificarea secretarului primăriei şi tot ceea ce înseamnă activitatea primăriei Ribiţa în ceea ce priveşte registrul agricol şi înregistrarea proprietăţilor agricole ale persoanlelor.

Am mai efectuat un control şi pe partea de asistenţă socuală, unde am urmărit în speţă actele necesare de indemnizaţii de creşterea a copilului şi partea de alocaţii.

Erau 3 gospodării pe numele persoanei (n.r Ardelean Fărcaş) plus o gospodărie pe asociaţia "Copiii soarelui" şi aproximativ 34 de persoane.

Existau şi acte pentru alocaţie în număr de 5 dosare. Primăria va efectua un control la faţa locului dacă mai sunt impobile sau persoane în plus.

Fiind un proces de natură penală insituţiile statului fiecare pe competenţa sa îţi va face treaba şi vom face tot posibilul ca lucrurile să iasă la lumină", a spus Marian Călin Petru, prefect Hunedoara.

Reporterii News Hour with CNN au urcat muntele, până la centrul de meditații creat de gurul Adi de la Brad. Iată ce au găsit.

În lipsa liderului, acum în arest, ne-au primit aici puținii oameni rămași în urmă. Ne-au povestit pe ce se bazează modul lor de viaţă, ne-au arătat casele lor, şi, tot aici, am aflat şi informaţii exclusive despre legăturile fostului miner, devenit guru, cu autorităţile locale.

În centrul Copiii Soarelui s-a lăsat liniștea, după zile întregi de percheziții şi anchete. Din 60 de membri, doar şase mai rămăseseră astăzi în tabăra spirituală. 3 femei şi tot atâția bărbaţi. Ne-au invitat în sala de mese.

Aici, am vorbit cu Mihai Ionaşcu, un tânăr care a ales să se mute în munți la 18 ani, la scurt timp după ce a terminat liceul.

Ajuns în comunitatea ''Copiilor Soarelui'' a vrut să îşi întemeieze o familie şi a cunoscut-o pe Cristina Schumacher, una dintre victimele din dosar, cu care a făcut un copil. Însă, cel mic a fost trecut pe numele lui Farcaş.

Tatălui biologic nu i-a căzut bine, însă după o discuție cu Adi, acesta i-a spus că dacă va accepta copilul va trai în comunitate cu ceilalți ca şi frații, şi ca va moșteni terenurile după moartea lui Adi de la Brad. Partenera lui preda meditații, nu a vrut să pornească o ceartă cu ea pentru a nu o afecta.

"Înainte de a merge la spital pentru a naște, partenera i-a mi-a spus ferm: Mișu trecem copilul pe numele lui Adi. Nu mi-a convent, dar nu am avut ce să fac. (...) Nu a fost șantaj. A fost o propunere cu care mama copilului a fost de acord", spune acesta. 

Tot el spune ca toate cele 7 mame ale copiilor biologici ai lui Adi locuiau in comunitate.

"Toate se înțelegeau foarte bine. Adi le iubea, ele îl iubeau pe el. Soția legitima a lui Adi știa de celelalte femei, dar a acceptat si ea tot din iubire pentru că a văzut că în comunitatea lor e multă iubire fără gram de gelozie sau invidie", mai spune acesta. 

În camera de meditații am întâlnit-o si pe Rotaru Ecaterina. Este în centru de 18 ani. Este medic neurolog care a cedat în faţa sistemului de sănătate public. S-a retras in munte după ce nu a mai suportat regulile din societate. Ea se ocupa de sănătatea copiilor din centru şi nu numai.

"Politicul a intrat foarte serios în viețile noastre şi nu am mai crezut în sistemul sanitar. M-am dedicat acestei comunități în care cred 100%", spune Rotaru Ecaterina

Galan Eliza e aici de câțiva ani. A fost cadru didactic la școala din Brad. A ajuns aici pentru că era de părere ca şcoală românească îi îndoapă cu informaţii pe copiii.

Au acoperire legală cu o scoală din America, cea care are aceleași Concepții şi teorii de viata ca ale lor. Anual primesc Adeverințe ca minorii erau înscriși la şcoala lor. Copiii învățau acasă alături de părinți. Nu învățau online cu cadre didactice din America. Acum cele câteva zeci de case sunt goale.

Părinții cu copiii au fugit cu tot cu cei mici de frica autorităților sa nu le ia copiii. Doar 6 persoane mai trăiesc acum aici.

În spatele camerelor ne-au spus ca membrii ai comunității au participat şi încasat bani de la Primarul din Ribița la procesele electorale. Unii dintre ei participau activ la supravegherea votului, la tot ce era nevoie in procesul de votate.

Primarul şi-a petrecut zilele de naştere sus în centru. Pe filmare îl lauda pe Adi de la Brad pentru ceea ce a reuşit să pună pe picioare în acel loc.

Primul mesaj al lui Adi de la Brad din spatele gratiilor

 " Adi spune ca s-a pornit o campanie împotriva lui menită sa denigreze toată comunitatea de acolo. El este oripilat, susține ca nu a greșit cu nimic, Ba, din contra, exista o legătură de cauzalitate între acea persoana cu care s-a judecat de 10 ani pe acest teren, cu judecătorul care a dat acest mandat de arestare şi procurorul care a avut aceasta propunere, auzindu-i vb pe hol ca intenționează să ii ia cele 50 de hectare de teren in mod abuziv.

Ce avere ar avea Adi de la Brad?

Vorbim în primul rând de peste 50 de hectare de teren situat în proximitatea centrului. Terenul este compus din suprafețe agricole, fâneţe şi păşuni.

De asemenea,  Ardelean Fărcaş are în proprietate mai multe imobile, case care aparțin acum centrului Copiii soarelui, proprietăți pe care le-a cumpărat de-a lungul timpului, zona depopulându-se.

Asta i-a oferit omului şi posibilitatea de a se izola complet de exterior. Mai mult, şeful centrului de meditație ar deţine şi sume importante de bani, mare parte dintre ele adunate din donațiile celor care au trecut pe acolo dar şi din vânzarea produselor agricole.

Mai multe mărturii ale celor care au stat ani de zile în centru scot la iveală că Adi de la Brad avea interesul să-i ţină cât mai mult pe cei care-i băteau la poartă în căutarea fericirii pentru a-i exploata la muncile agricole, în mod gratuit. Asta, de fapt, ar fi fost o etapă a cursului de regăsire de sine.

Avocatul minerului devenit guru în Hunedoara: "Acest dosar penal este o mizerie. Vine din sfera politicului"

Aurel Moldovan, avocatul minerului care a devenit guru la Hunedoara, a făcut declarații controversate într-o intervenție la Antena 3.

"În comunitate intrau primarii şi funcționari ai DGASP-ului. Nu a fost susţinut de clasa politică pentru că astăzi nu era arestat. Deci, ca atare, relațiile au fost decât pentru a putea purcede înregistrarea copiilor la Primărie şi a putea avea acces la sistemul medical. 

De aceea a fost şi revolta mea vehementă. Metoda injusta în care a participat organul de urmărire penală cu poliţie şi jandarmi de a intra intempestiv peste acești oameni având un singur mandat de percheziție şi fiind percheziționați toţi membrii din comunitate mi s-a părut o  manieră nelegală, neprocedurală. Iar mandatul de arestare nu este probat sub nicio formă pe toate infracțiunile reținute în sarcina clientului meu. 

Sunt câteva persoane care îl acuză şi în speță Cristina Schumacher care vine şi îl acuză după 7 ani pe clientul meu pentru viol. Nu există nicio probă veridică din care să rezulte că are un raport medical legal din care se constată violul. Nu putem să luăm în considerare orice declarație, orice martor care vine să susţină ceva ce nu poate fi probat", a spus Aurel Moldovan, avocatul lui Ardelean Fărcaş la News Hour with CNN. 

 

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole