Antena 3 CNN Actualitate Gură de oxigen neașteptată pentru Laura Codruța Kovesi

Gură de oxigen neașteptată pentru Laura Codruța Kovesi

2 minute de citit Publicat la 22:49 08 Ian 2018 Modificat la 22:49 08 Ian 2018

România este "un exemplu în regiune în ceea ce priveşte combaterea corupţiei", iar unul din scopurile parteneriatului dintre ţara noastră şi Statele Unite ale Americii este să se asigure că nu va permite instituţiilor publice "să se retragă din acest progres", a declarat, luni, adjunctul şefului misiunii SUA la Bucureşti, Abigail Rupp.

Aceasta a vorbit, la Facultatea de Drept din Bucureşti, la masa rotundă "President Wilson's Fourteen Points Speech and the Rise of Nation-States in Central and Eastern Europe".

Ea a evocat cei 20 de ani de parteneriat strategic România-SUA şi a spus că în 1997, când acest proces a început, "a avut în principal o dimensiune de securitate".

"România este lider al alianţei noastre în Afganistan, una din primele ţări care au oferit sprijin SUA după evenimentele din 11 septembrie şi s-a aliat coaliţiei din Afganistan. La un moment dat, România a avut acolo 2.000 de soldaţi. Azi, România are mai mult de 600 de soldaţi în Afganistan, ceea ce o face al patrulea cel mai important contributor NATO", a punctat oficialul american, în context. Ea a amintit că în Afganistan peste 100 de soldaţi români au fost răniţi şi 26 au murit.

Rupp a vorbit despre cum s-a dezvoltat parteneriatul România - SUA. "Putem să vedem acest parteneriat dincolo de dimensiunea de securitate. Putem să ne uităm la relaţia România - SUA şi la tranziţia României spre o piaţă liberă în aceşti peste 20 de ani şi integrarea sa în economia mondială", a spus adjunctul şefului misiunii SUA.

Ea a amintit că SUA sunt al şaselea cel mai important investitor străin în România.

În context, Rupp a vorbit despre România ca exemplu regional în ceea ce priveşte lupta anticorupţie.

"Mai sunt multe de făcut şi trebuie să facem lucrurile acestea împreună. Una dintre întrebările pe care ambasadorul le primeşte din partea oficialilor sau oamenilor de afaceri români este 'Ce se poate face pentru încurajarea investitorilor americani în România?' Iar unul din lucrurile pe care le spune mereu este 'Continuaţi lupta anticorupţie'", a afirmat ea.

Rupp a evidenţiat că "România a fost un exemplu în regiune în ceea ce priveşte combaterea corupţiei".

"Cu siguranţă, în ultimul an am văzut, din partea cetăţenilor români, un refuz crescând faţă de corupţie şi cerinţe tot mai mari în ceea ce priveşte integritatea autorităţilor publice. Astfel, noi, ca parteneri şi România ca ţară trebuie să ne asigurăm că nu vom permite instituţiilor publice să se retragă din acest progres", a punctat oficialul american.

La rândul său, consilierul prezidenţial Bogdan Aurescu a spus că 2017 a fost "un an foarte bun" pentru parteneriatul strategic România-SUA. El a descris întâlnirea de la Washington, între Klaus Iohannis şi Donald Trump, drept una "substanţială şi foarte călduroasă".

"Parteneriatul nostru strategic a fost un factor-cheie în dezvoltarea profilului ţării mele ca aliat NATO şi membru UE şi cred că acest parteneriat strategic va fi mereu un pilon de bază al politicii externe şi al securităţii României", a afirmat el.

Aurescu a amintit de scrisoarea din 1997 semnată de Madeleine Albright, atunci secretar de stat, transmisă către Ministerul de Externe. Înaltul oficial american aprecia atunci că "parteneriatul România-SUA ar trebui bazat pe doi factori: angajamentul comun faţă de valorile şi instituţiile democratice şi recunoaşterea poziţiei-pivot a României în Europa de Sud-Est".

"Îndrăznesc să spun că de atunci nu s-a schimbat nimic", a spus Bogdan Aurescu.

Masa rotundă "President Wilson's Fourteen Points Speech and the Rise of Nation-States in Central and Eastern Europe" a fost prima dezbatere dedicată Centenarului Marii Uniri de la 1918 organizată de Universitatea din Bucureşti. Evenimentul a fost găzduit de către rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, şi a reunit experţi români şi străini.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole