Antena 3 CNN Actualitate Grupul de Investigaţii Politice a sesizat ANAF în legătură cu vila și mașinile de lux deținute de deputatul PNL Daniel Constantin

Grupul de Investigaţii Politice a sesizat ANAF în legătură cu vila și mașinile de lux deținute de deputatul PNL Daniel Constantin

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 16:01 13 Mar 2024 Modificat la 16:01 13 Mar 2024

"Potrivit declarațiilor sale de avere, Daniel Constantin și membrii familiei sale nu dețin în proprietate niciun imobil și nici un autoturism și nu au conturi bancare.

În realitate, familia Constantin deține o vilă într-unul dintre cele mai luxoase complexe rezidențiale din România, în zona Pipera și trei autoturisme de lux. Toate aceste bunuri au fost achiziționate pe firmele deținute de Daniel Constantin și familia sa.

Vila de 223 metri pătrați din Pipera a costat 415.100 Euro și a fost cumpărată de firma Cameea Business Solutions deținută în totalitate de Daniel Constantin. Vila a fost achiziționată sub pretextul desfășurării activității administrative și comerciale a societății.

În realitate, aceasta este folosită exclusiv ca domiciliu de familia Constantin, firma neavând în vilă decât sediul social, fără activitate. GIP a pus la dispoziția ANAF declarația dată în fața procurorilor de Scurtu Mihail, administratorul Cameea Business Solutions, și un apropiat al familiei Constantin. Potrivit acestuia ”Imobilul a fost și este folosit ca domiciliu pentru familia Constantin”.

Scurtu, care este șoferul familiei Constantin, este și unul dintre cei doi angajați ai firmei Cameea Business Solutions. Potrivit declarației date în fața procurorilor singura activitate a societății este desfășurată de el din propria locuință sau de la sediul unui partener de afaceri al Cameea Business Solutions.

Celălalt angajat al Camea Business Solutions este, potrivit lui Scurtu, menajera familiei Constantin.

Firmele familiei Constantin au achiziționat, în leasing, și trei autoturisme de lux, un Volkswagen Touareg, un Jeep Grand Cherokee și un Volkswagen Passat. Valoarea totală a acestor autoturisme depășește 110.000 euro. Și acestea sunt folosite în interes personal de familia Constantin.

GIP a solicitat ANAF să efectueze o inspecție fiscală referitoare la:

- legalitatea deductibilității cheltuielilor aferente amortizării fiscale/întreținerii vilei în care locuiește familia Constantin

- operațiunile contabile legate de colectarea și deducerea TVA

- utilizarea autoturismelor firmei cu deducerea cheltuielilor aferente

- remunerarea pentru activități care nu legătură cu obiectul de activitate

GIP a solicitat, de asemenea, ANAF ca, în măsura în care verificările efectuate vor evidenția cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale ori au evidenţiat alte operaţiuni fictive, în sensul celor arătate în prezenta sesizare, cu consecința diminuării bazei impozabile și a sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, vă solicităm să dispuneți sesizarea organelor penale competente", se arată într-o postare pe Facebook a Grupului de Investigaţii Politice.

GIP a sesizat ANAF în legătură cu vila și mașinile de lux deținute de deputatul PNL Daniel Constantin. Toate sunt...

Publicată de Grupul de Investigatii Politice pe Miercuri, 13 martie 2024
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole