Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, a precizat că o asemenea grupare este greu de controlat şi este folosită în "zone extrem de confuze".
„Este o afacere, din câte am înţeles, care depăşeşte 120 de miliarde de dolari pe an. Şi o folosesc toţi. Şi în zone extrem de confuze, unde nu există repere. Da, convenţia de la Montreux, practic, încearcă să stabilească nişte parametri care să se înscrie în legile de desfăşurare a războiului. Deci chiar dacă angajezi o astfel de grupare, nu-i poţi permite să tragă în civili, nu-i poţi permite să facă acţiuni care se înscriu în parametrii crimelor de război. Dar în ce măsură sunt controlabili, aici, într-adevăr...”, este de părere fostul ministru de Externe al României.
S-a sugerat că ascensiunea companiilor militare private ruseşti, Wagner fiind cea mai vestită, s-a produs în urma retragerii din Afganistan, la sfârşitul anilor `80. Aşa de mulţi soldaţi ruşi s-au întors acasă în saci pentru cadavre, încât se pare că a avut un efect asupra societăţii ruseşti, ceea ce a dus, într-o oarecare măsură, la căderea fostei Uniuni Sovietice. Deci autorităţile ruse au spus foarte clar în anii `90 că, dacă se implică într-un conflict militar, voiau să fie siguri că nu mai ajung la public imaginile soldaţilor morţi, astfel că externalizarea activităţilor militare către o companie privată ajută mult, se precizează într-un material al jurnaliştilor de la The Telegraph.
Există o tensiune reală între gruparea Wagner şi armata rusă. Aşasar, de ce mai are Putin încredere în ei? Pentru că îi sunt utili în alte zone. Această idee de a exporta securitate rusească a fost folosită de gruparea Wagner în Siria, în Libia, în Republica Centrafricană, în Mozambic, în Venezuela, în multe alte locuri.
Gruparea Wagner nu a făcut mereu ce a vrut. În 2019, a fost expulzată în Mozambic, de către jihadiştii islamişti. Ei au avut o mare înfruntare cu forţele americane în estul Siriei în 2018, atunci când sute de luptători Wagner au fost ucişi şi au avut operaţiuni şi în Sudan. Se pare că trupele Wagner au fost chemate în ţară de către generalul Omar al-Bashir, în 2017, acesta temându-se pentru longevitatea propriului regim. Putin a fost de acord şi a trimis gruparea Wagner, sub numele de M-Invest, pentru a păzi o mină de aur şi de atunci se tot aude că aceasta a scos pe ascuns aur din Sudan, prin Orientul Mijlociu, pentru a-l aduce în Rusia.
Deci ei participă la lupte în cele mai aprige şi mai sângeroase conflicte din ziua de azi. Folosirea companiilor de luptă private constituie o zonă destul de tulbure, pentru că acestea nu sunt ilegale. Multe guverne apelează la ele. Chiar şi guvernul britanic apelează la aşa ceva. Companiile private fac orice, de la operaţiuni de luptă la planuri, ajutor logistic, antrenament, întreţinere a echipamentului. Acestea sunt afaceri înregistrate cu o structură corporatistă, deci, pe deoparte, sunt perfect legale şi li se poate cere socoteală, dar, desigur, nu există o lege care să guverneze folosirea, rolul şi aspectele legale legate de aceste grupări.
Cel mai aproape de o astfel de lege a fost doctrina Montreux care stabileşte nişte obligaţii legale pentru companiile acestea şi, de asemenea, unele obligaţii legale pentru ţările care vor să apeleze la astfel de companii private, inclusiv în timpul unui război şi, până acum, peste 50 de state au semnat acest protocol. Nu sunt multe la nivel mondial, nu există obligaţii legale, pentru că acestea sunt mai mult nişte linii directoare decât nişte legi, deci unde este responsabilitatea şi când se trece de la asigurarea securităţii la operaţiunile de mercenari.
Deci Putin este foarte încântat să permită grupării Wagner să exporte modelul propriu de asigurare a securităţii în întreaga lume, nu doar pentru că asta îi aduce bani şi nu mai aduce înapoi saci cu trupurile soldaţilor ruşi morţi, dar şi pentru ceea ce face asta în comunitatea internaţională.
De pildă, haideţi să privim situaţia din Mali, de unde britanicii şi francezii şi-au retras tupele din cadrul misiunii ONU, parţial pentru că guvernul din Mali a apelat la gruparea Wagner pentru a asigura securitatea statului.
Însă dacă britanicii şi francezii lucrau pentru ONU pentru a asigura securitatea în Mali, iar gruparea Wagner lucra separat pentru a susţine guvernul din Mali, ar fi putut apărea situaţii în care britanicii sau francezii ar fi trebuit să colaboreze cu Wagner, oferindu-le ajutor logistic sau spunându-le de drumuri sigure, ceea ce era inacceptabil pentru Marea Britanie şi Franţa.
Deci ei au spus că, dacă guvernul din Mali voia să apeleze la serviciile grupării Wagner, vor pleca de acolo. Asta înseamnă că acea linie de delimitare între o entitate corporatistă care oferă legitim servicii de securitate şi a fi o grupare de mercenari brutală este una extrem de fină şi de aceea gruparea Wagner o poate folosi în avantajul propriu.