Antena 3 CNN Actualitate Group 4 Media Freedom & Democracy condamnă derapajul grav al Dianei Șoșoacă la adresa lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN

Group 4 Media Freedom & Democracy condamnă derapajul grav al Dianei Șoșoacă la adresa lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 16:37 20 Dec 2024 Modificat la 18:25 20 Dec 2024

Asociația Group 4 Media Freedom & Democracy condamnă derapajul grav al președintelui SOS România, Diana Șoșoacă, la adresa realizatorului Antena 3, Mihai Gâdea și familiei acestuia, scrie G4Media.

"Agresiunea verbală fără precedent și limbajul incalificabil utilizat la adresa unui jurnalist reprezintă, în opinia asociației, instigare la ură sancționată de legislația penală.

Astfel, potrivit articolului Art. 369 din Codul Penal, 'Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.'

De asemenea, potrivit art.15 din O.G. nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare 'constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.'

Asociația Group 4 Media solicită politicienilor să se delimiteze de și să izoleze orice formă de extremism în societatea românească. Amenințările la adresa jurnaliștilor și violențele de limbaj împotriva lor au luat o amploare îngrijorătoare pe fondul avansului partidelor extremiste.

Facem apel la autoritățile statului, inclusiv Ministerul Public și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să-și exercite atribuțiile, să se autosesizeze și să sancționeze fără întârziere acest amenințări, incitări la ură și insulte grosolane adresate jurnaliștilor care denunță pericolul extremismului.

Încurajăm și alte asociații profesionale să manifeste solidaritate în fața acestor atacuri la adresa libertății de exprimare. Aceste derapaje grave lăsate nesancționate reprezintă precedente periculoase pentru întreaga breaslă jurnalistică", se precizează în comunicatul Asociației Group 4 Media Freedom & Democracy.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole