Antena 3 CNN International News Gropi comune masive, de peste 80 de metri lungime fiecare, în apropiere de Mariupol | Ce spune analiza imaginilor din satelit

Gropi comune masive, de peste 80 de metri lungime fiecare, în apropiere de Mariupol | Ce spune analiza imaginilor din satelit

Adrian Iclozan
2 minute de citit Publicat la 20:57 21 Apr 2022 Modificat la 20:59 21 Apr 2022

Anunțul găsirii gropilor comune a fost făcut de Petro Andriușcenko, un consilier al primarului din Mariupol.

Într-o postare pe Telegram, Andriușcenko a precizat că mormintele comune au fost găsite, după o lungă căutare, în localitatea Manguș, situată la aproximativ 19 kilometri vest de Mariupol.

Oficialul ucrainean, care nu se mai află în oraș, dar dispune de informații din localitate, a postat coordonatele pe Telegram. El susține că forțele ruse au săpat mai multe gropi comune, fiecare măsurând aproximativ 30 de metri.

"Camioane aduc cadavrele. Pur și simplu, le aruncă pe terasament. Este o dovadă directă a crimelor de război și a încercărilor de a le acoperi", susține Andriușcenko.

"Peste 20.000 de civili - femei, copii, bătrâni - au murit pe străzile orașului nostru din cauza bombardamentelor efectuate de artileria și aeronavele inamice. Acest bilanț se bazează și pe dovezile șefilor serviciilor noastre municipale, care au văzut (ce s-a întâmplat).

Și, din păcate, am văzut că trupurile morților din Mariupol au început să dispară de pe străzile orașului nostru", a spus, la rândul său, primarul Vadim Boicenko.

El a adăugat că gropile comune de la Manguș se află în vecinătatea unui drum ocolitlor, lângă un cimitir.

"Este un câmp lângă cimitir, iar în acest câmp sunt șanțuri lungi de 30 de metri. Acolo îi îngroapă. Aduc trupurile morților cu camioane și le aruncă în aceste șanțuri", a completat primarul.

Boicenko a mai spus că în Mariupol au mai rămas 100.000 de oameni, circa un sfert din populația de rezidenți dinainte de conflict.

Analiză Maxar: "Mormintele de lângă Mariupol, extinse de la finele lui martie"

Compania Maxar a publicat o analiză a imaginilor realizate din satelit, care par să arate dovezi ale unor noi morminte la marginea de nord-vest a localității Manguș.

"Potrivit relatărilor recente din presă, soldații ruși au dus în această locație cadavrele persoanelor ucise în Mariupol. O analiză a imaginilor noastre din satelit, de la mijlocul lunii martie până la mijlocul lunii aprilie, indică faptul că extinderea mormintelor a început în perioada 23-26 martie 2022 și a continuat în ultimele două săptămâni.

Mormintele sunt aliniate în patru secțiuni liniare, fiecare secțiune având o lungime de aproximativ 85 de metri pe secțiune. Sunt peste 200 de gropi noi", se spune în analiza Maxar.

Indiciile privind gropile comune apar după ce Putin a proclamat "eliberarea" orașului Mariupol

CNN precizează că nu poate verifica în mod independent afirmațiile conform cărora rușii au aruncat cadavre în gropi comune din acea locație.

De asemenea, nu este disponibil un bilanț clar al morților, după săptămânile de bombardament intens asupra orașului.

Jurnaliștii din Mariupol au strâns dovezi care atestă înmormântarea în grabă a civililor uciși în orașul asediat, iar pe rețelele de socializare au apărut imagini care arată cadavre în oraș, lăsate aparent pentru a fi colectate.

Noile indicii privind gropile comune din apropiere de Mariupol vin în contextul în care președintele rus Vladimir Putin a proclamat "eliberarea" orașului de către forțele Moscovei.

Putin a ordonat, pe de altă parte, oprirea atacului la uzina Azovstal, ultimul bastion al apărătorilor ucraineni din oraș. În locație s-ar adăposti și civili.

Liderul rus a cerut instituirea, la oțelărie, a unei blocade "prin care să nu treacă nici musca", în demersul de a-i determina pe ucraineni să capituleze.

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole