A mai rămas o singură lebădă din familia care trăia pe lacul din parcul IOR. În ultima săptămână au murit trei lebede, doi pui și o pasăre adultă. Cea din urmă a fost găsită de Poliția Locală joi și a fost transportată la Direcția Sanitar Veterinară.
Direcția Sanitar Veterinară din București arată că pasările ar fi murit din cauza gripei aviare, scrie stirileprotv.ro.
Alte probe preluate de la pescăruși morți din aceeași zonă arată că este vorba despre acest virus.
"La pasări în mod particular virusul acesta este transmis prin materiile fecale și în consecință tot ce elimină o pasăre bolnavă, în mediul în care ajunge, va fi contaminat cu acest virus.
Și, în mod particular sunt sensibile păsările de baltă, păsările de lac, de țărm, acestea fiind în egală măsură sensibile dar unele dintre ele fiind doar purtători și excretori de virus", spune Doina Daneș, medic veterinar.
Și la Târgu-Jiu, două lebede au fost găsite moarte pe lacul Vadeni, de pe râul Jiu.