Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, estimează că, în următorii doi ani, nu va mai fi nevoie ca Valea Oltului să fie închisă traficului rutier pentru realizarea de lucrări la autostradă, aşa cum s-a întâmplat în vara acestui an. Grindeanu apreciază că s-ar „hazarda” dacă ar spune că, spre finalul lucrării, nu va mai fi nevoie de astfel de măsuri.
Ministrul Transporturilor a fost întrebat, vineri după-amiază, dacă se vor mai lua măsuri de închidere a Drumului Naţional 7 – Valea Oltului - pentru realizarea de lucrări la autostradă.
„Dacă noi ratam acea lună iulie, următoarea fereastră de oportunitate era în mai 2025 şi am fi pierdut aproximativ un an, deci întârzieri de un an, başca 80 de milioane penalităţi.
Ce le-am cerut eu în acea perioadă, am cerut să facă acele defrişări care sunt absolut necesare nu doar pentru lucrările care se desfăşoară acum, ci şi pentru viitorul traseu.
Acel lucru s-a întâmplat de fapt, bucata critică e acea bucată în jurul localităţii Lazaret, dacă nu mă înşel, sunt vreo 8 kilometri, acolo în acest moment s-a asigurat un front de lucru pentru câţiva ani, zic eu vreo doi ani de acum încolo buni”, a declarat Sorin Grindeanu, vineri, la Sibiu.
Acesta susţine că s-ar „hazarda” dacă ar spune că nu vor mai fi instituite restricţii spre finalul lucrării, subliniind, însă, că este prematur să anunţe astfel de măsuri.
„În funcţie de cum se desfăşoară lucrările, fiindcă nu vreau să fac predicţii, ar putea să nu mai fie necesare (restricţii – n.r.) pentru că s-a lucrat şi pe foarte multe drumuri adiacente care în această perioadă ar putea să ajute să nu se mai închidă Valea Oltului.
Dar ăsta e un lucru prematur ca să-l spun acuma, aş minţi dacă aş spune că este doi ani, când ne apropiem de final, nu va fi nevoie pentru o perioadă scurtă să fie închis. M-aş hazarda”, a adăugat ministrul.
El susţine că firma care lucrează pe acel tronson „dificil” a dovedit că ştie să se mobilizeze pentru derularea investiţiei.
Circulaţia pe Valea Oltului a fost închisă, pe timpul zilei, în perioada 8 iulie – 9 august, pentru defrişarea versantului.