Antena 3 CNN Emisiuni Subiectiv Grindeanu: Unele declarații ale domnului Florin Cîțu sunt incredibil de mincinoase

Grindeanu: Unele declarații ale domnului Florin Cîțu sunt incredibil de mincinoase

Gabriel Dano
2 minute de citit Publicat la 20:36 25 Mai 2021 Modificat la 20:36 25 Mai 2021

"Unele declarații ale domnului Cîțu sunt incredibil de mincinoase. Să vă dau un exemplu: a făcut o declarație de tipul 'după 30 de ani de socialism cu față umană în România, de guverne de acest tip, e timpul să ne întoarcem la altceva'. Scuzați-mă dar dacă vreți facem acum un remember scurt vizavi de asta.

A doua declarație: 'România are un grad de îndatorare mic, pe fondul unei creșteri economice fără precedent'. Noi am preluat guvernarea în 2017, după acel an de tristă amintire tehnocrată cu o datorie publică undeva la 37%, am lăsat-o, undeva la final de 2019 cu datorie publică mai mică, 33-34%.

Astăzi datoria publică este de 48% - într-un an și ceva. Toate acele împrumuturi de care se vorbește de 15 miliarde din PNRR se știți că intră în datoria publică. Știți că în momentul în care treci procentul de 50% ca datorie publică ai anumite constrângeri? Când treci de 60%, că vor trece, dai socoteală la UE", a spus Sorin Grindeanu, în emisiunea 'Subiectiv', moderată de Răzvan Dumitrescu.

Florin Cîţu: "Gradul de îndatorare al României nu e deloc mare, cum se spune. De aceea, ne permitem împrumuturi"

Gradul de îndatorare al României nu este unul mare, aşa cum spune opoziţia, şi graţie acestui fapt, ne putem împrumuta şi chiar cu dobânzi mici, a declarat, marţi, premierul Florin Cîţu.

"Nu e adevărat că avem un grad mare de îndatorare. Relativ la ce e în UE, suntem ok, puţin sub pieţele emergente, dar în ce priveşte UE, mult sub gradul de îndatorare faţă de celelalte ţări.

De aceea, România îşi permite să se împrumute şi chiar la dobânzi foarte mici. Florin Cîţu: Tocmai de aceea putem lua împrumuturi şi prin PNRR, că avem un grad de îndatorare foarte mic

Tocmai de aceea, vrem să luăm şi putem lua împrumuturi prin PNRR, pentru că avem un grad de îndatorare foarte mic.

Iar ceea ce a spus agenţia de rating Standards and Poor's a fost foarte clar.

S-a schimbat perspectiva de la negativ la stabil, urmează şi pozitiv", a afirmat, marţi, premierul Florin Cîţu, la Radio Guerilla.
Cîţu: Am recuperat tot ceea ce am pierdut în pandemie

Totodată, şeful Guvernului apreciază că impactul economic al pandemiei COVID-19 a fost atenuat și toate pierderile au fost recuperate. Potrivit lui Cîțu, situația economică este foarte bună, iar creșterea economică se va situa între 6% și 9%.

"Am reușit să recuperăm tot ceea ce am pierdut în pandemie. Avem creștere economică, suntem printre singurele țări din Europa, pentru că restul țărilor au avut parte de o scădere economică, noi în același timp am crescut.

Eu zic că ceea ce a fost mai rău a trecut, dar este adevărat că vor exista ajustări.

Aproape toate instituțiile internaționale și-au rezivuit prognoza pentru România și vom avea o creștere economică între 6% și 9%.

Există foarte multe resurse în economie nefolosite și asta îți permite să mergi mai departe. De obicei, în perioade de genul ăsta urmează un boom economic, dacă ne uităm la precedentele crize", a spus Florin Cîțu.

Declaraţia lui Cîţu privind gradul de îndatorare vine după ce liderii partidelor din opoziţie au spus că datoria publică a ţării a ajuns la 48% din PIB şi este mare, iar acest lucru va duce la sancţiuni pentru România.

Citește mai multe din Subiectiv
» Citește mai multe din Subiectiv
TOP articole